Sporturi

S-a tras la sorţi tabloul de la Eastbourne 2018! Ce adversare au Buzărnescu, Begu şi Cîrstea

23.06.2018 | 17:34
Sa tras la sorti tabloul de la Eastbourne 2018 Ce adversare au Buzarnescu Begu si Cirstea

Sâmbătă s-a tras la sorţi tabloul de joc de la Eastbourne 2018, iar jucătoarele din România şi-au aflat adversarele din primul tur al competiţiei Premier din Marea Britanie, ultima înainte de Wimbledon.

La Eastbourne 2018 ar fi trebuit să avem 4 reprezentante pe tabloul principal, însă după retragerea Simonei Halep din competiţie, singurele tricolore rămase în concurs sunt Mihaela Buzărnescu, Irina-Camelia Begu şi Sorana Cîrstea. Mihaela, care a obţinut rezultate foarte bune pe iarbă până acum, bifând sferturi de finală la Nottingham şi semifinale la Birmingham, îşi va începe campania la Eastbourne împotriva chinezoaicei Peng Shuai (locul 38 WTA). Va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare.

Irina-Camelia Begu va evolua în turul inaugural la Eastbourne împotriva italiencei Camila Giorgi, locul 47 WTA, care a adunat până acum o singură victorie pe suprafaţa verde, în faţa japonezei Kurumi Nara, locul 100 WTA. Şi această partidă va fi o premieră în circuitul feminin de tenis. Acesta va fi primul turneu pe iarbă pentru reprezentanta noastră, care va încerca să adune cât mai multe meciuri înainte de cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, Wimbledon.

Şanse bune pentru româncele aflate la Eastbourne 2018

Sorana Cîrstea, pe de altă parte, va avea o misiune ceva mai dificilă decât colegele ei de breaslă din România. Sportiva din Tîrgovişte o va întâlni în primul tur pe Anastasia Pavlyuchenkova, locul 28 WTA. Sorana are însă avantajul întâlnirilor directe, 3-2, iar acest aspect ar putea-o ajuta oferindu-i încredere. Dacă va trece de rusoaică, Cîrstea ar da în turul secund peste favorita numărul 2 a competiţiei, Karolina Pliskova.