News

S-a votat în Senat! Uniforma, obligatorie pentru elevi. Câți bani va primi un școlar pentru haine

11.08.2020 | 20:34
Sa votat in Senat Uniforma obligatorie pentru elevi Cati bani va primi un scolar pentru haine
ADVERTISEMENT

Elevii vor primi bani pentru a-și cumpăra uniformă. Senatul a adoptat marţi, un proiect de lege aflat în procedură de urgenţă, care prevede ca fiecare elev din învăţământul obligatoriu de stat să recepționeze o sumă anuală.

Este vorba de 350 de lei pentru fiecare elev. Lege trebuie să fie adoptată şi de Camera Deputaţilor şi ulterior promulgată de şeful statului.

ADVERTISEMENT

Această lege va intra în vigoare începând cu anul şcolar 2021 – 2022. Iniţiativa legislativă a fost adoptată de senatori cu 87 de voturi „pentru”. Au fost 41 de voturi „împotrivă” şi zero abţineri, transmite news.ro.

Elevii vor primi 350 de lei, bani pentru uniformă

Proiectul a fost inițiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu. El vizează modificarea articolului 5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

ADVERTISEMENT

„Azi, in plenul Senatului a trecut initiațiva mea, modificarea art 5 din Legea 35/2007 privind obligativitatea uniformelor școlare precum si plata catre fiecare elev din bugetul Ministerului Educatiei a sumei de 350 lei/an pentru achizitia de uniforme. Aceasta suma reprezinta 1.9 % din bugetul ministerului. Beneficiari vor fi peste 2 milioane elevi din invațamantului obligatoriu”, a scris senatorul PMP, pe Facebook.

„Consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, stabilesc pentru elevii unităţii de învăţământ respective cel puţin un semn distinctiv cum ar fi: ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea”, este specificat în raportul de adoptare al proiectului depus de senatorul PSD Liviu-Marian Pop.

ADVERTISEMENT

„Consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, pot stabili modelul uniformei şcolare pentru elevii unităţii de învăţământ respective din învăţământul general obligatoriu de stat.

Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 de lei/ an şcolar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru. Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, conform unui amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

ADVERTISEMENT

Legea ar urma să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2021 – 2022. După votul senatului, iniţiativa se află acum în procedură de urgenţă şi decizională în Camera Deputaţilor.

ADVERTISEMENT