Universitatea Craiova a reușit o mutare importantă în ultima zi de mercato. Oltenii au semnat cu Alexandru Iamandache la finalul anului trecut. Deși jucătorul trebuia să vină din vară, oficialii clubului au reușit să îi convingă pe cei de la CS Afumați ca atacantul să vină încă din această iarnă la echipă.
Perioada de mercato din SuperLiga se încheie luni, 9 februarie, la ora 23:59. Universitatea Craiova a reușit să îi convingă pe cei de la CS Afumați să îl lase pe Alexandru Iamandache la echipă încă din această iarnă.
FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că atacantul dorea să vină la echipă încă din această iarnă, însă CS Afumați se împotrivea mutării. În cele din urmă, clubul din Liga 2 a decis să îl lase pe Alexandru Iamandache să facă pasul la liderul din SuperLiga, conform jurnalistului Emanuel Roșu.
Într-un interviu acordat pentru FANATIK, Mario Felgueiras a expus că Universitatea Craiova forțează ca fotbalistul să vină în Bănie încă din această iarnă. „Am semnat un contract cu Alexandru Iamandache, de la Afumați, începând cu 1 iulie 2026, aşa cum am anunţat oficial. Dar vrem să îl transferăm încă de acum. Le-am făcut o ofertă celor de la Afumați cu un pachet deloc mic pentru un club de Liga 2, iar oferta include bonusuri de performanță”, a spus Felgueiras pentru publicaţia noastră.
Alexandru Iamandache a impresionat în actualul sezon de Liga 2, reușind să înscrie 8 goluri și să ofere patru assisturi în cele 17 meciuri jucate.
Atacantul și-a început cariera la FC Pucioasa, de unde a fost ulterior împrumutat la SSU Poli Timișoara, iar din vara anului 2022 face parte din lotul celor de la CS Afumați.