Sport

S-au scumpit abonamentele la Rapid! Bogdan Baratky, comparație tăioasă cu FCSB, Dinamo, U Craiova și restul cluburilor din SuperLiga

Bogdan Baratky analizează la sânge situația abonamentelor la cluburile din SuperLiga și face o comparație între granzii FCSB, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova.
28.06.2025 | 00:45
Sau scumpit abonamentele la Rapid Bogdan Baratky comparatie taioasa cu FCSB Dinamo U Craiova si restul cluburilor din SuperLiga
Situația abonamentelor din SuperLiga, analizată pe toate părțile de Bogdan Baratky. Diferențele dintre granzii FCSB, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ticketing-ul a devenit (în fine!) o importantă sursă de venit și pentru fotbalul românesc. E un fapt dovedit atât de raporatele financiare anuale, cât și de atenția pe care cluburile încep să o acorde acestui subiect. Materialul de față își propune să analizeze comparativ oferta cluburilor în materie de abonamente, adică modul în care cele mai importante branduri din fotbalul autohton înțeleg să se raporteze la cei mai atașați și mai plătitori suporteri.

Bogdan Baratky despre cum înțeleg echipele din SuperLiga să se raporteze la cei mai atașați și mai plătitori suporteri. Ce reprezintă abonamentul?

Abonamentul este considerat un produs de ticketing. Ceea ce este absolut corect. Este un produs care asigură cumpărătorului accesul la meciurile favoriților de pe teren propriu. De fapt, el este mai mult decât atât.

ADVERTISEMENT

Pentru suporter, abonamentul reprezintă un element de identitate și de legătură cu clubul. O „legitimație” de suporter. Pentru club, pe de alta parte, abonamentul este un instrument de fidelizare, dar și unul generator de cashflow (clubul poate încasa o sumă importantă în presezon din vânzarea abonamentelor).

În schimbul discountului de volum, clubul oferă suporterului de stadion un preț mai mic per meci, fidelizându-l astfel și întărind relația cu acesta. Desigur, dacă nu vinzi abonamente, poți încasa mai mult la nivel de sezon din bilete, dacă sezonul e de succes din punct de vedere sportiv.

ADVERTISEMENT

FCSB, strategie de succes în privința abonamentelor

De altfel, aceasta este strategia FCSB, una de real succes în sezonul trecut. FCSB nu comercializează abonamente, bazându-și ticketingul exclusiv pe bilete. Dând astfel de înțeles și că nu își propune să cultive un anumit gen de suporter, sau relația cu acesta. Iată așadar mecanismele care fac din abonament nu doar un produs de ticketing, ci și unul de marketing, imagine și comunicare. Acestea sunt filtrele prin care vă propun să analizam ofertele cluburilor.

ADVERTISEMENT

Ca și anul trecut, am ales pentru studiul nostru 8 cluburi: Rapid, Dinamo, UTA, U Cluj, Universitatea Craiova, Petrolul, Oțelul și CFR Cluj. În condițiile în care FCSB nu comercializează abonamente, am încercat să acopăr cluburile cu bază semnificativă de suporteri din prima ligă.

ADVERTISEMENT

Spuneam anul trecut că prețurile abonamentelor și, în general, politica de ticketing a cluburilor depind de trei factori: capacitatea stadionului, dimensiunea bazinului de suporteri și respectiv infrastructura (stadionul). Adaug acum încă un element – comunicarea. Oferta cluburilor se poate ajusta în funcție de momentul pe care îl traversează relația club-suporteri și de obiectivul de moment al clubului în legătură cu această relație.

abonamente
Prețuri abonamente cluburi SuperLiga, sezonul 2025 – 2026

( * ) în cazul Rapidului sumele reprezintă costul abonamentul pentru tot sezonul, inclusiv play-off/play-out. Pentru a putea compara prețurile cu cele ale celorlalte cluburi (care oferă abonamente pentru tot sezonul), în cazul Rapidului (care oferă abonamente numai pentru sezonul regulat) am calculat un preț pentru 20 de meciuri (sezon regulat + play-off), pornind de la prețul oferit pentru primele 15 (sezonul regulat). În general, analiza ia în calcul prețul întreg al abonamentelor.

ADVERTISEMENT

Există cluburi (ex – Dinamo, CFR, Oțelul, U Cluj) care oferă un preț redus abonaților din sezonul precedent sau membrilor.

(**) UTA nu a anunțat preturile pentru abonații noi; sumele din tabel reprezintă prețul abonamentelor reînnoite

Rapid, campioană la prețul abonamentelor

Pentru al patrulea sezon consecutiv, Rapid este campioană la capitolul abonamente. În sensul că suporterii săi plătesc cele mai mari sume pentru a-și păstra sau a dobândi calitatea de abonați. Rapid profită (în folosul bugetului propriu) de toate cele 3 criterii de mai sus: stadion mic, bază mare de suporteri (adică cerere mare), stadion nou. Rapid este singurul club din România care vinde abonamente separate pentru sezonul regulat și respectiv play-off/play-out.

Dinamo, club cu caracteristici similare Rapidului (baza chiar mai mare de suporteri, stadion mai mic decât al Rapidului), a încercat la rândul sau sezonul trecut varianta abonamentelor separate. În 2025-2026 se revine la strategia abonamentului unic.

Podiumul (pe criteriul prețului) rămâne identic cu cel de anul trecut. UTA ocupă din nou locul 3, campioană a provinciei la prețul abonamentelor. Folosind aceeași rețetă ca la Rapid și Dinamo – stadion mic, cerere mare.

Universitatea Craiova este și sezonul acesta un interesant subiect de discuție. Este departe de top după criteriul preț, însă rămâne lider în ceea ce privește relația cu suporterul prin ofertă. Prețul e tras în jos de cele 30.000 de locuri ale noului Oblemenco, iar avantajele oferite vin din motivația de a umple aceste locuri.

Important: comparația din tabelul de mai sus este făcută în funcție de organizarea stadionului Giulești, în încercarea de a aduce ofertele la un numitor comun, pentru a compara mere cu mere. Rapidul are prețuri diferențiate în tribune, fiecare tribună fiind „feliată” în câte 4 zone de preț. U Cluj mai are asta, la o scară mai mică, într-un stadion mai mare. A încercat și Dinamo strategia asta sezonul trecut, a renunțat anul acesta. De aceea, comparația prețului tribunelor e făcută luând în calcul sectoarele centrale de la Rapid și U Cluj.

La Rapid, tribuna 1 este de fapt inelul 2, deasupra lojelor. Inelul 1 are în centru sectoarele VIP (fotolii), extremitățile inelului 1 fiind denumite (într-un moment de optimism, desigur), Tribuna 0. Spectatorii de la Tribuna 0 de pe Giulești se simt speciali nu doar pentru că se învecinează cu secțiunea VIP, ci și pentru că (o bună parte dintre ei) au ocazia de a urmări meciul din spatele liniei de tușă. Comparațiile din prezentul material nu se concentrează neapărat pe locurile VIP, întrucât e greu de făcut o comparație reală în cazul lor.

Rapid: plus la buget de 10-15.000 de euro

Prețurile au crescut relativ marginal (atât în sume absolute, cât și procentual) în zonele „normale” (peluze, T1, T2), însă au scăzut (pe alocuri semnificativ) în sectoarele VIP. Abonamentul în Giulești vine cu o reducere de 20% la achizițiile din fanshop și include meciurile din grupele Cupei.

Aparent clubul a înțeles gafa scăderii acestui discount în sezonul trecut, în favoarea cardului de suporter. Desigur, rămâne confuzanta și greu de înțeles logica acestor produse, al căror mecanism și scop nu pare a fi pe deplin înțeles. Discountul la fanshop trebuie asociat cu un preț fix (cardul de suporter), fiind ușor inexplicabil un discount egal pentru oameni care plătesc intre 400 și 4,000 de lei pe abonament. Exista un pachet „family”, localizat la Peluza Sud, cu număr redus de locuri, explicația fiind capacitatea stadionului.

Consecvent, clubul Rapid alege să nu facă nici în acest sezon vreun gest de fidelizare a vechilor abonați. Și revin acum la rolul de element de comunicare pe care abonamentul îl are. Cu o relație „rece” club-suporteri, abonamentul putea fi folosit ca medicament pentru „răceală”. Un preț ușor scăzut, venit la pachet cu un mesaj coerent, ar fi putut reprezenta un moment de restart al relației. Singurul mesaj vizibil fiind în condițiile de față alinierea prețului peluzelor prin creșterea prețului la PN.

Cu ce ajută din punct de vedere financiar cei 30 de lei în plus de la PN, sau cei 10 lei de la PS, sau cei 20 de lei de la T2? Culmea, la T1 cele mai bune sectoare și-au păstrat prețul, în timp ce celelalte au crescut cu 20 de lei. În sume absolute creșterile sunt mici; însumate ele aduc un plus de 10-15.000 de euro. Adică o sumă infimă raportat la bugetul clubului. Pare că ele vin dintr-un rigid excel în care datele de intrare au fost targetul stabilit în sume și număr de abonamente. Un preț ușor scăzut ar fi însemnat un mesaj de reconciliere, iar scăderea de venituri putea fi cu prisosință compensată de un singur meci strategic mutat pe AN. Dar da…fotbalul este cel mai complicat luru simplu…

Dinamo: abonații vechi sunt fidelizați cu discounturi

Spre deosebire de sezonul trecut, Dinamo alege să renunțe la toate inovațiile împrumutate de la Rapid. Se revine la abonamentul valabil pentru tot sezoul și se renunță la prețurile multiple în tribune. Dacă grupurile mutate la T2 nu beneficiază de un preț special și măsura asta poate fi un mesaj, la fel ca în cazul prețului PN de la Rapid.

Creșterile de preț există, dar sunt marginale, la fel ca în cazul Rapidului. Tribuna 1 de pe Arc devine tribuna 0, iar în cazul relocării pe AN abonații primesc fotoliu VIP. Tribuna 0 la Dinamo reprezintă locurile de sub loje, în timp ce, la preț similar, Tribuna 0 la Rapid înseamnă sectoarele de colț, de lângă peluze. Abonații vechi sunt fidelizati cu un discount de aproximativ 11% la peluza și tribune. De notat că abonatul VIP Experience primește cadou un tricou de joc, iar abonamentele nu includ meciuri de Cupă. Nu există reduceri la prețul abonamentelor pentru nici o categorie (copii, pensionari, etc), reducerile urmând a fi aplicate exclusiv la prețul biletelor.

UTA: unul dintre stadioanele scumpe ale SuperLigii

Francisc Neuman a fost și rămâne un stadion scump al primei ligi, pentru că UTA e o echipă iubită în zonă, iar stadionul e relativ mic (11.500 locuri). La UTA abonații primesc un discount de 10% la fanshop, dar prețurile au crescut față de sezonul trecut.

În tabelul de mai sus avem prețurile pentru abonații sezonului trecut (reînnoiri), clubul neanunțând încă prețurile pentru abonații noi. Practic, noile prețuri pentru abonații vechi sunt similare cu cele de anul trecut pentru abonați noi, în condițiile în care abonamentele nu par să includă meciurile de Cupă. Copiii beneficiază de o reducere de 50%, chiar dacă stadionul nu este unul mare.

U Cluj: reducere pentru elevi, pensionari și studenți

Studenții oferă o reducere de 7% membrilor. Elevii, studenții și pensionarii primesc reducere de 50%, la peluză și tribuna 2, iar copiii sub 7 ani au acces gratuit.

Universitatea Craiova: 6 opțiuni de abonament pentru familii

Oblemenco e un stadion mare al SuperLigii – 30.000 de locuri (comparabil cu stadionul pe care joacă studenții din Cluj). De aici trebuie să plecăm în analiza noastră. Astfel, este lăudabil modul în care clubul pare că face tot ce îi stă în putință pentru a ocupa cât mai multe dintre aceste locuri. Atât prin politica de preț, cât și prin comunicare. De fapt, comunicarea și paleta de beneficii duc Craiova și în acest sezon pe loc fruntaș în clasamentul atenției față de suporter. Prețul rămâne nemodificat față de anul trecut, iar abonații vechi primesc reducere la reabonare – 25% la peluză și T2, 18% la T1.

În plus, există o multitudine de pachete speciale, pentru copii, elevi, vârstnici. Familiie au 6 (șase!) opțiuni de abonament, în funcție de numărul de adulți și respectiv de copii. Abonamentul include meciurile de Cupa și turul preliminar din Conference League. Există desigur și abonament pentru parcare, dar oltenii sunt norocoși prin comparație; Giuleștiul sau Arcul de Triumf nu oferă astfel de facilități.

Petrolul: cadouri oferite la abonare

Prețurile cresc față de sezonul trecut. Clubul încearcă să compenseze creșterea prin cadourile oferite la abonare (produse oficiale, între 100 și 300 de lei, în funcție de locul din stadion). Găzarii oferă o reducere de aproximativ 20% vechilor abonați, cu opțiunea de păstrare loc. Toți abonații (noi și vechi) primesc un discount de 10% – 20% la achizițiile online din fanshop. Clubul oferă prețuri speciale pentru pensionari, elevi și studenți la peluze.

Oțelul: reducere 25% pentru membrii cotizanți

În continuare singurul club din prezentul material care nu beneficiază de stadion nou. Detaliu important atunci când comparăm prețurile plătite de suporteri. Prețurile sunt nemodificate față de sezonul precedent, membrii cotizanți și abonații vechi primesc o reducere de 25% la abonare, iar abonamentul include și Cupa.

CFR Cluj: campioni la discounturi

Campioni detașați la discounturi și reduceri. Cum spuneam, în tabel avem sumele pe care le achită abonații noi. Abonații vechi primesc o reducere de…40% (!) la prețurile astea. M-am frecat bine de tot la ochi, dar da…toți abonații primesc și un tricou de joc cadou. Există și o reducere de 20% pentru membrii cotizanți, dar reducerile nu se cumulează. Pensionarii, elevii, studenții și preșcolarii beneficiază de preț special într-un sector al tribunei a doua.

Strategiile cluburilor din SuperLiga în privința abonamentelor

Identificăm așadar cel puțin 3 strategii în liga 1.

1. FCSB

Clubul lui Gigi Becali nu oferă abonamente. În mod asumat nu cultivă idea de suporter și relația cu acesta, maximizând venitul prin bilete. Fără probleme de cashflow, clubul nu are nevoie de banii suporterilor în presezon, deci nici argumentul financiar nu susține ideea de abonament. Sezonul trecut FCSB a fost și campioana încasărilor din ticketing, prin performanța sportivă. Parcursul european și cursa spre titlu au adus public în tribune și încasări în conturi. Rețeta e simplă și își dovedește eficiența câtă vreme există rezultate.

2. Rapid, Dinamo, UTA

Cluburi cu profil similar (bazin mare de suporteri și simpatizanți), Rapid și Dinamo pun accent pe veniturile din ticketing, lăsând impresia că sunt interesate în egală măsură și de relația cu suporterul. Pe locurile 2 și respectiv 3 în clasamentul audiențelor de stadion, ambele încearcă să profite de atașamentul suporterilor.

Dinamo joacă în derby-ul ticketingului cu Rapid jocul ciclistului care stă la aspirație, copiind mișcările celui din față și încercând să profite de greșelile acestuia. Ambele lasă impresia corporatismului fotbalistic, deși la o privire mai atentă e ușor de observat că ambele încearcă să redescopere apa caldă și mersul pe jos. Cu un minus pentru Rapid, club în care lipsa de înțelegere a fenomenului fotbalistic (incluzând aici și suporterii) e evidentă.

Spre deosebire de Dinamo, Rapid nu face nici un gest de fidelizare și recompensare a suporterului plătitor. Suporter care creditează deja de trei ani clubul cu încredere. Este practic singurul club din lista analizată care nu oferă un preț special abonaților vechi, în condițiile în care pentru al patrulea an consecutiv abonamentele sunt cele mai scumpe din ligă, iar performanțele sunt departe de așteptările create. În acest context (vezi componenta de comunicare și relație cu suporterul a abonamentului), sezonul care stă să înceapă s-ar putea să consemneze un dureros reality check.

Prin comparație, politica clubului Dinamo, care se păstrează sub nivelul de preț al Rapidului, cu rezultate sportive care depășesc condiția financiară a clubului, e una isteață. Pentru că oferă în ochii suporterilor un element de comparație avantajos – Rapidul. Ca mesaj în sine, o creștere de preț în condițiile socio-economice de astăzi reprezintă o greșeală strategică. Plusul financiar e minor, decizia alimentând în schimb frustrarea publicului. Dacă la Dinamo efectul e acoperit de sezonul peste așteptări, cu calificare nesperată în playoff și de ieșirea din insolvență, Rapidul pariază în blind.

Aradul are o politică similară; abonamentul e un produs scump, mai ales că nu discutăm despre București. Abonatul vechi este fidelizat la Arad, un club care, la fel ca Rapidul, are o relație complicată cu (măcar) o parte a suporterilor.

3. Universitatea Craiova, U Cluj, Petrolul, Oțelul, CFR Cluj

În termeni de business, vorbim despre o piață a cumpărătorilor. Dacă la Rapid, Dinamo sau UTA cluburile au o poziție mai degrabă de forță în relația cu abonații, aici cumpărătorii fac legea. Cluburile se întrec în oferte (inlcusiv de preț) pentru a-și apropia abonații. Am fost tentat să creez o categorie separată pentru CFR, acolo unde oferta este…nefiresc de atractivă.

Tags: