S-au stabilit meciurile din a doua semifinală a Fed Cup! Surprize în cele două echipe

Traian Terzian   
în Tenis
19/04/2019, 13:17
S-au stabilit meciurile din a doua semifinală a Fed Cup! Surprize în cele două echipe GALERIE FOTO
Tragerea la sorți a stabilit meciurile din a doua semifinală a Fed Cup în care se vor întâlni formațiile Australiei și Belarusului

Tragerea la sorți a stabilit meciurile din a doua semifinală a Fed Cup în care se vor întâlni formațiile Australiei și Belarusului. Căpitanii nejucători ai celor două echipei, Alicia Molik și Tatiana Poutchek, au încercat să surprindă adversarul și au ales pentru partidele de simplu să evolueze cu prima și a treia cea mai bună jucătoare din lot după clasamentul WTA.

S-au stabilit meciurile din a doua semifinală a Fed Cup

Astfel, Samantha Stosur, locul 77 WTA, a fost preferată Dariei Gavrilova, pzoiția 58 în ierarhia mondială, în timp ce de partea cealaltă a fost preferată Victoria Azarenka, locul 61 WTA, în dauna Aliaksandrei Sasnovich, poziția 35 în clasamentul mondial. Întâlnirea Australia – Belarus, din semifinalele Fed Cup se va disputa pe hard, pe arena Pat Rafter din Brisbane.

Tragerea la sorți a avut loc vineri, iar meciurile din a doua semifinală a Fed Cup vor începe în fiecare zi de la ora locală 13:00 (ora 06:00 în România) și se vor disputa după următorul program:

Sâmbătă, 20 aprilie
Samantha Stosur – Aryna Sabalenka
Ashleigh Barty – Victoria Azarenka
Duminică, 21 aprilie
Ashleigh Barty – Aryna Sabalenka
Samantha Stosur – Victoria Azarenka
Ashleigh Barty/Samantha Stosur – Vera Lapko/Lidziya Marozava.

Samantha Stosur și Victoria Azarenka s-au salutat după tragerea la sorți a meciurilor pentru meciul Australia - Belarus din semifinalele Fed Cup
Samantha Stosur și Victoria Azarenka s-au salutat după tragerea la sorți a meciurilor pentru meciul Australia – Belarus din semifinalele Fed Cup

România și Franța luptă în cealaltă semifinală

Învingătoarea din acest meci va întâlni în finala Fed Cup câștigătoarea partidei Franța – România, care se va disputa pe zgură, în Kindarena din Rouen. Româncele pleacă favorite în meciul din acest weekend, mai ales că în primul tur au eliminat multipla campioană Cehia chiar la ea acasă. FANATIK.RO vă oferă în format LIVE VIDEO tragerea la sorți pentru partidele de la Rouen.

Cele zece jucătoare care au fost selecționate de căpitanii nejucători Florin Segărceanu și Julien Benneteau pentru întâlnirea Franța – România, din semifinalele Fed Cup, au făcut senzație la dineul de joi seară. Sportivele din Hexagon au apărut în rochii roșii, în timp ce fetele noastre au fost îmbrăcate în unele negre care au atras atenția întregii asistențe.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles