Poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Australian Open. Ea a cedat în fața Elenei Rîbakina (Kazahstan), care a învins-o în două seturi, scor 7-5, 6-1, într-un meci care a durat 96 de minute.
Eliminarea polonezei anulează posibilitatea disputării finalei anticipate de specialiști, în care s-ar fi putut întâlni Aryna Sabalenka și Iga Swiatek, adică primele două jucătoare de tenis ale lumii.
Prezența jucătoarei din Kazahstan în semifinalele Australian Open nu este însă o mare surpriză. Elena Rybakina a avut un parcurs excepțional în ultimele luni, cu o serie de 18 victorii în ultimele 19 meciuri, multe dintre ele împotriva rivalelor directe din top 10.
Singura care a învins-o, din octombrie până în prezent, este Karolina Muchova, la Brisbane. Aceeași Muchova a eliminat-o de la Australian Open pe Jaqueline Cristian, una dintre cele trei românce prezente pe tabloul principal.
Elana Rîbakina va juca în semifinale cu americanca Jessica Pegula. Numărul 6 mondial a eliminat-o pe conaționala ei Amanda Anisimova, locul 4 WTA. Disputa a fost tot fără istoric, 6-2, 7-6, într-un meci de 97 de minute.
În cealaltă semifinală de la Melbourne, vor fi față în față Aryna Sabalenka și Elina Svitolina. Ucraineanca de 31 de ani, locul 12 WTA a învins-o, fără probleme, pe Coco Gauff (21 de ani, 3 WTA), scor 6-1, 6-2, și s-a calificat pentru prima oară în semifinale la Australian Open.
Svitolina n-a jucat niciodată vreo finală de Grand Slam, o eventuală victorie împotriva Arynei Sabalenka putând consemna un maximum al carierei sale. Bielorusa este cea mai galonată sportivă din careul de ași. Ea a câștigat de două ori Australian Open (2023 și 2024) și mai are în palmares două titluri la US Open (2024 și 2025)
Elena Rîbakina a jucat o finală la AO în 2023 și a câștigat Wimbledon în 2022. Jessica Pegula este la prima semifinală la Australian Open. Ea a mai jucat o finală la US Open 2024.
Semifinalele turneului de la Australian Open sunt programate joi, 29 ianuarie, iar marea finală sâmbătă, 31 ianuarie. Semifinalistele au sigurat un câștig de 1,25 milioane de dolari australieni. Finalista se va alege cu 2,15 milioane AUD, iar câștigătoarea va pleca acasă cu 4,15 milioane AUD. Anul acesta, turneul de la Melbourne a pus la bătaie cel mai mare fond de premii.