Intră GALACTICII! Real Madrid debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor

Marian Popovici   
în Pariuri sportive
16/12/2014, 09:25
Intră GALACTICII! Real Madrid debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor

Campionatul Mondial al cluburilor şi-a stabilit semifinalistele. Din această fază intră în competiţie cîştigătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid şi cîştigătoarea Copei Libertadores, San Lorenzo. 

Real Madrid va juca împotriva lui Cruz Azul în prima semifinală, marţi de la ora 21:30. “Galacticii” sînt mari favoriţi să cîştige competiţia şi vor să continue forma de graţie în care se află şi caută a 21-a victorie consecutivă în faţa lui Cruz Azul. Mexicanii s-au calificat cu emoţii în semifinale după ce au învins cu 3-1 Western Sydney Wanderers, după prelungiri.

În cealaltă semifinală se întîlnesc San Lorenzo şi Aukland City, neozeelandezii reuşind să cîştige în sferturi cu 1-0 în faţa algerienilor de la Setif. Aukland City pare victimă sigură în faţa argentinienilor de la San Lorenzo, care visează să joace o finală cu Real Madrid. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 21:30. Meciurile vor putea fi urmărite pe Eurosport 2.

 

 

Închide ×