La 50 de ani după ce a rescris istoria sportului mondial, obţinând primul 10 din istoria gimnasticii, Nadia Comăneci pune o piatră de temelie la baza sportului românesc, o bază pe care vor creşte noile generaţii de campioni şi pe care se vor clădi performanţele viitoare. „Zeiţa de la Montreal” şi fostul mare internaţional Ciprian Marica s-au angajat să fie mentorii copiilor cu talente sportive, în cadrul unui amplu proiect dezvoltat de Vodafone, sub numele GEN10.
„Să facem din acest proiect o mişcare, nu un moment!”, a fost mesajul care a reverberat peste capetele sutelor de oameni prezenţi la marea lansare a proiectului GEN10 şi care vor contribui la popularizarea lui, astfel încât acesta să fie cunoscut de părinţi şi copii din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Venind din partea Nadiei Comăneci aceste cuvinte capătă o greutate suplimentară, îndemnul unei mari campioane către viitorii campioni.
Proiectul GEN10 vine practic în întâmpinarea dorinţelor şi nevoilor părinţilor, aşa cum reies ele dintr-un studiu realizat de D&D Research la solicitarea Vodafone. Nu mai puţin de 81% dintre aceştia consideră că marile companii private din România ar trebui să dezvolte programe prin care să sprijine talentele și potențialul copiilor. Părinții consideră că acestea au atât resursele financiare, cât și umane, dar și capacitatea de a mobiliza specialiști și autorități pentru a crea schimbări majore.
În acord cu aşteptările părinţilor, noul proiect îşi propune nu doar să ajute la descoperirea şi dezvoltarea micilor talente, ci priveşte dincolo de asta: să creeze o moştenire prin legendele sportului românesc. De altfel, intrarea în scenă a Nadiei Comăneci şi a lui Ciprian Marica a fost una simbolică, cei doi urcând pe podium însoţiţi de două grupuri de copii, gimnaste şi fotbalişti, trecutul şi viitorul, gloria şi speranţa.
„Suntem aici să îndrumăm, să ajutăm nişte copii care chiar au nevoie de o şansă. Au nevoie de modele, de oameni care să-i inspire, să-i ghideze, oameni care au mai făcut performanţă. Am fost şi sunt încântat să fac parte din această echipă. Iar cu Nadia la echipă, nici de Milan nu mi-e frică”, a explicat Ciprian Marica, care ulterior a completat cu umor: „Cu Marica în atac, succesul e garantat”.
Nadia însăşi se regăseşte în micile gimnaste şi chiar a dat timpul înapoi pentru câteva clipe, rememorând sentimentele pe care le trăia în urmă cu câteva decenii în sala de antrenament. „Când văd aceste fetiţe îmi aduc aminte de ce făceam eu când aveam vârsta lor şi de visele pe care le aveam. De dorinţa de a descoperi. Valorile pe care le-am învăţat şi m-au educat ca om în ziua de astăzi le-am căpătat prin sport. Responsabilitatea, să descoperi curajul, disciplina, rezilienţa, să înveţi cum să te ridici atunci când cazi, să înveţi să gestionezi momentele mai dificile. Când mă uit la ele văd ochi care visează să facă ceva în viaţă”, spune Nadia.
Ochii în care Nadia Comăneci vede speranţa şi viitorul sunt poate cei care peste câţiva ani vor bucura milioane de români şi vor duce mai departe gloria sportului românesc. „România are deja viitorii ei mari campioni. Pe un teren de joacă. Într-o curte de şcoală. Într-un sat. Într-un cartier. Trebuie doar să îi descopere”, se arată în mesajul Vodafone care promovează GEN10. Dar este mai mult decât un mesaj. Este speranţă, aşteptare, ecoul marilor generaţii care ne-au făcut inimile să salte de bucurie, iar toate acestea au fost puse pe note muzicale de Adrian Despot, într-un ritm furios şi îndrăzneţ. Este furia aceea de competiţie, de a intra în teren, foamea de victorii. Şi ca dovadă că această melodie nu este doar un simplu clip de promovare, Adi Despot însuşi a făcut o demonstraţie live în faţa Nadiei, a lui Ciprian Marica şi a celorlalţi sute de oameni, dirijând el însuşi orchestra care a interpretat acordurile războinice.
Marţi, 22 septembrie 2026, Nadia Comăneci şi Ciprian Marica le-au lansat părinţilor marea provocare, iar acum aceştia trebuie să facă următorul pas. Părinții copiilor talentați la gimnastică sau fotbal sunt invitaţi să îi înscrie pe aceştia pe platforma GEN10, pentru câștigarea uneia dintre bursele acordate de Vodafone, prin simpla încărcare a unui material video demonstrativ în care aceștia își arată talentul sportiv.
Fiecare clip va trece prin filtrul Nadiei Comăneci și al lui Ciprian Marica, care împreună cu echipele lor vor face o selecţie a celor mai promițători candidați. Apoi, toți finaliștii vor fi invitați să-și demonstreze talentul sportiv în cadrul unui eveniment în care vor fi desemnaţi câştigătorii programului: 10 gimnaste și 11 fotbaliști. Aceştia vor intra în posesia unei burse GEN10 şi vor fi incluşi într-un program intensiv de antrenament, desfășurat pe parcursul unui an de o echipă de profesioniști, sub coordonarea Nadiei Comăneci și a lui Ciprian Marica.
„Zeiţa de la Montreal” şi-a luat deja rolul în serios, iar din cuvintele sale de la lansarea GEN10 pot avea valoarea unei profeţii: „Această memorie a 10-lui care s-a întâmplat acum 50 de ani şi faptul că a rezistat această istorie atât de mult timp… Ne gândeam ce putem să lăsăm mai departe ca moştenire generaţiei următoare. Şi această colaborare fantastică, această idee cu care au venit cei de la Vodafone este ceva unic şi sper ca GEN 10 să fie o mişcare care va merge mai departe. Aşa cum s-a dus 10-le 50 de ani, sperăm ca această mişcare să se ducă mai departe 50 de ani şi mai mult de atât”.