Să reînvăţăm să ne iubim copiii: România U19 a îngheţat Suedia! Sau diferenţa dintre Mihai Viteazu şi Mihai Bravu: unul e bărbat, celălalt e staţie de metrou!

Andrei Dicu   
in Editoriale
24/03/2018, 23:50
OPINIE ANDREI DICU
Să reînvăţăm să ne iubim copiii: România U19 a îngheţat Suedia! Sau diferenţa dintre Mihai Viteazu şi Mihai Bravu: unul e bărbat, celălalt e staţie de metrou!

Sâmbătă seara. Toată lumea se înghesuia la discotecă. Mai puţin unii dintre „microbişti”, care au pierdut timpul să vadă cum Naţionala mare, pardon, Universitatea Craiova, a bătut Israelul. Din fericire, mai există şi inşi „infectaţi” de mirajul acestui joc, care au privit cu blândeţea admiratorului lui Luchian, florile care şi-au înfipt spinii în ceafa Suediei, la capitolul „copii”. Adică la Under 19…

Ştirea frustă sună aşa: ”România U19 a obţinut a doua victorie la Turul de Elită, 2-1 împotriva Suediei şi se află la doar un punct de calificarea la Euro (n.r. „Europenaul” scriu „exclusiviştii” de la Digi, pe site-ul lor… copiator) din această vară. Pentru a ne califica la turneul final, ne ajunge un egal în meciul cu Ucraina, de marţi”.

Dincolo de rezultat şi de speranţe, am văzut, în sfârşit, un… meci, în sine! Am văzut o Naţională a României care ne-a făcut mândri că suntem Români. Aceşti copii, despre care nimeni, în ţara asta plină de patimă, nu scrie NIMIC, ne-au adus aminte că trebuie să ne iubim juniorii. Cu sau fără ghilimele. Am văzut voinţă, am văzut putere şi, cel mai „grav”, am observat cât de tandru poate fi lovită o minge, ca să se ducă, nu unde vrea ea, cum fac Keseru şi Grozav, ci unde vor ei, alde Măţan şi Dima. Aceşti juni imberbi, care şi-au luat-o în cap să dea gol nordicilor din fază fixă sunt, cum ar spune clasicul în viaţă Marean Vanghelie, „viitorul ţării este copiii care este”.

Lăsând gluma, selecţionerul Adrian Boingiu (unul dintre puţinii antrenori de lot naţional din ultimii zeci de ani care ştie să să comporte şi să vorbească precum un domn, într-un cuvânt ESTE un Domn) a avut dreptate: ”Această generaţie este peste cea a lui Rădoi, Raţ şi Vlad Munteanu. Meritul este al părinţilor. Al celor care i-au pregătit până aici!”.

Sunt momente, în viaţă, în care nu contează rezultatul şi nici contextul. Vezi… Sevilla ’86. Importantă e victoria. Şi trofeul. Iar bucuria unui copil este, mereu, un trofeu. I-aţi văzut, măcar la ştiri, cum s-au repezit la banca de rezerve, după ce au marcat primul gol? Acolo, pe bancă, nu erau nici bomboane, nici ţigări. Erau inşi care urlau. Către destin. Inşi care îi iubesc pe aceşti copii, care îi cresc şi care îi fac să priceapă că nu freza e importantă, ci discursul ei. Iar „acest” Adrian Boingiu e un „frizer” de primă clasă.

Diferenţa dintre aceşti puşti şi mai marii lor (chiar dacă ăştia din urmă au învins Israelul) este exact ca aceea dintre Mihai Viteazu’ şi Mihai Bravu. Unul e bărbat, celălalt e staţie de metrou.

Faptul că ai noştri copii au „îngheţat”, la propriu sau la figurat, Suedia, trebuie să ne bucure nu doar pentru că am câştigat un meci, ci pentru că ne dă, încă o dată, dovada neputinţei noastre. Dacă scrii, în România, un reportaj despre centrele de copii şi de juniori, nu te citeşte nici Dracu’. Dacă dai o ştire, „pă surse”, despre curve, Dracu’ te sună acasă şi-ţi mai dă şi primă.

Stă în poezia impotenţei noastre să recunoaştem sau nu. Până atunci, #Respect România U19, #Respect Adrian Boingiu!