Sabin Ilie a prefațat meciul FCSB – Fenerbahce de joi seară din ultima etapă a fazei principale din Europa League, decisiv pentru campioana României în încercarea de a prinde pe ultima sută de metri un loc de play-off.
Fostul atacant al Stelei, dar și al echipei din Istanbul, a spus că își dorește ca formația roș-albastră să câștige, dar crede că prima șansă o au totuși turcii, prin prisma valorii superioare a lotului. De asemenea, cu această ocazie Sabin Ilie a rememorat și perioada petrecută de el la Fener și și-a adus aminte și de plecarea de la Steaua de la acel moment.
„Îmi doresc ca FCSB să câștige, dar cred că Fenerbahce are clar prima șansă. Au 14 jucători străini de valoare care au jucat prin Franța, pe la Real Madrid: Asensio, Guendouzi, deci nu are rost să vorbim de bugete și de transferuri. Mai au și ei niște absențe importante și nu sunt de nebătut.
Când eram eu acolo aveai voie doar 4 jucători străini. În 1997 când am jucat în Ghencea, Steaua era mult mai puternică. Mai țin legătura cu portarul Rustu. M-am simțit bine acolo. Țin minte că m-au primit fanii la aeroport, la prezentare a fost stadionul arhiplin.
FCSB deja de 7-8 luni trece printr-o perioadă proastă și toată echipa este în scădere de formă. Va fi greu fără Bîrligea și fără Tănase. Țin minte că am ratat penalty după ce m-a faultat Răchită. Trebuia să bat eu sau Okocha, însă a executat Bolic și a ratat la final. Am scos și cartonaș roșu după un henț al lui Csik și am avut și o bară.
I-am cam tratat de sus atunci pe Steaua, deși eram mari favoriți. Ne-au prins de două ori și ne-au dat două goluri. Nu știu ce au avut cu mine suporterii Stelei. Plecasem doar de 4 luni după ce luasem cupa și campionatul. Cred că nici ei nu știu de ce. La fel mi s-a întâmplat din păcate și când am venit cu Valencia. Din păcate asta este România, asta este mentalitatea noastră”, a spus Sabin Ilie pentru FANATIK.
De asemenea, fostul atacant a vorbit și despre plecarea sa de la clubul din Istanbul, moment generat la acea vreme de un context special. În plus, a explicat și cum a ajuns anterior să fie în vizorul turcilor pentru un transfer:
„Acolo e altceva. Ei au jucători care la 17-18 ani joacă la cele mai tari cluburi din Europa. Eu am plecat de la Fener pentru că s-a schimbat conducerea și am fost dați mai mulți jucători. Am mers împrumut la Kocaelispor unde am jucat finala Cupei Turciei și apoi m-am transferat la Valencia. Eu aș fi jucat dacă nu pierdea bașkanul alegerile. Ei mă urmăreau de ceva timp și Otto Baric a venit să mă vadă cu cei din conducere la finala Cupei României cu FC Național. Meciul ăla i-a convins.
Eu nu știam și am plecat în vacanță în Antalya cu Lăcătuș și Stângaciu. M-a sunat Giovanni Becali și mi-a spus că de acolo mergem la Istanbul să semnăm cu Fenerbahce. Greu să mai ajungă români la nivelul ăsta. Eram al treilea cel mai bun marcator din Europa cu 31 de goluri după Ronaldo și Hakan Sukur”.
Fostul fotbalist nu este convins că Fenerbahce reprezintă cel mai puternic adversar întâlnit de FCSB în această campanie europeană. Pe de altă parte, el a numit principala problemă din jocul campioanei României în această perioadă a sezonului, respectiv „jocul haotic”.
„Nu cred că e Fenerbahce cel mai puternic adversar. Toate meciurile au fost grele. Cu Dinamo Zagreb și CFR Cluj am văzut că parcă nu au mai fost motivați jucătorii față de anul trecut. FCSB joacă foarte haotic și nu au nici măcar principiile de bază. Contează foarte mult și fazele fixe.
Nu se vede nimic, o tactică de joc, o disciplină, de-asta toți reacționează, dau din mâini, se ceartă. E prea puțin ce arată FCSB și fotbalul nu de iartă. Toma are ocazie mare, acolo trebuie să dai gol chiar dacă ești copil și să închizi meciul. Și dacă joacă cu o echipă mult mai slabă și îi lase să joace, FCSB are probleme.
Ei nu mai sunt echipa de anul trecut. Ce să facă un nou antrenor când primește 11-le? Nu vine niciun antrenor cu coloană vertebrală la FCSB să facă ce îi spune Gigi. Plus că mi se pare echipa îmbătrânită. Nu poți să faci ceva cu jucători de 35, 37 de ani. Cred că nu se mai impun nici la antrenamente Charalambous și cu Pintilii. Nici Meme Stoica nu mai are cuvinte”, a mai spus Sabin Ilie.
Nu în ultimul rând, Sabin Ilie a mai apreciat și că este în continuare nevoie de transferuri noi la FCSB, pentru ca echipa să poată spera în continuare la îndeplinirea obiectivelor din acest sezon:
„Trebuie jucători. Echipa e dărâmată la toate capitolele. Ce transferuri au făcut in iarnă? Dacă mai pierd un meci nu mai au șanse la play-off. Acuma toți că cel mai ușor meci e cu FCSB. Și dacă ajung în play-off cred că sunt șanse mici de calificare. Toate meciurile sunt capital ei și așa sunt cu moralul la pământ”.