News

Sabotajul ar putea fi cauza tragediei în care a fost implicat Alec Baldwin, a sugerat un avocat

Cauza tragediei în care a fost implicat Alec Baldwin ar putea fi sabotajul, după cum susține avocatul armurierului Hannah Gutierrez-Reed.
04.11.2021 | 11:33
Sabotajul ar putea fi cauza tragediei in care a fost implicat Alec Baldwin a sugerat un avocat
ADVERTISEMENT

Un avocat a sugerat că sabotajul ar putea fi cauza tragediei în care a fost implicat Alec Baldwin, care și-a împușcat din greșeală colega pe platoul filmului „Rust”. Potrivit declarațiilor avocatului, cineva ar pus intenționat muniție reală în pistolul cu care a fost ucisă Halyna Hutchins, scrie Reuters.

Jason Bowles, avocatul armurierului Hannah Gutierrez-Reed susține că aceasta ar fi scos muniția dintr-o cutie în care credea că se aflau doar gloanțe oarbe, care nu provoacă răni.

ADVERTISEMENT

Acesta crede că cineva ar fi intenționat să saboteze platoul de filmare, provocând un incident de securitate.

Sabotajul ar putea fi cauza tragediei în care a fost implicat Alec Baldwin, a sugerat un avocat

În urmă cu două săptămâni, Alec Baldwin a împușcat-o din greșeală pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, chiar pe platoul de filmare al filmului „Rust”. Aceasta a decedat în urma împușcăturii. Și regizorul Joel Souza a fost atins de glonț, ajungând apoi la spital.

ADVERTISEMENT

Incidentul care s-a soldat cu moartea Halynei Hutchins a șocat o lume întreagă. Muniția din pistolul de recuzită utilizat de Baldwin a fost una reală, în loc de gloanțe oarbe.

Armurierul producției „Rust” a încărcat arma folosită de Baldwin, cea cu care a provocat tragedia. Actorului i s-a spus că arma este „rece”, adică nu are muniție reală. După incident s-a descoperit că într-una din camerele revolverului se afla un glonț adevărat.

ADVERTISEMENT

Avocatul armurierului Hannah Gutierrez-Reed susține că sabotajul ar putea fi cauza tragediei provocate de Alec Baldwin. Jason Bowles crede că cineva ar fi pus, intenționat, gloanțe reale în cutie, care seamănă destul de mult cu cele oarbe.

„Ne e teamă că e posibil ca aşa să se fi întâmplat lucrurile, că cineva a avut intenţia de a sabota acest platou cu muniţie reală plasată intenţionat într-o cutie cu gloanţe oarbe”, a declarat Jason Bowles în cadrul emisiunii Good Morning America, la postul american ABC.

ADVERTISEMENT

Avocatul a mai spus că nu susține că intenția a fost aceea de a provoca o tragedie în platou. Jason Bowles crede că cineva ar fi vrut să producă un incident de securitate.

„Nu susţinem că cineva ar fi avut vreo intenţie de a produce tragedia unei omucideri, dar a dorit să facă ceva care să provoace un incident de securitate pe platoul de filmare. Asta credem că s-a întâmplat”, a adăugat avocatul.

Tragedia din platoul de filmare, investigată de autoritățile din Santa Fe

Purtătoarea de cuvânt a companiei Rust Movie Productions nu a comentat afirmațiile făcute de avocatul Jason Bowles. Compania declarase anterior că investighează incidentul și că au fost făcute plângeri oficiale privind siguranța de pe platoul de filmare.

Tragedia este anchetată în continuare și încă nu au fost formulate acuzații împotriva vreunei persoane implicate în acest incident.

„Niciodată într-un milion de ani Hannah nu a ar fi crezut că poate fi muniţie adevărată în cutia cu gloanţe ‘de recuzită”, a mai declarat Jason Bowles despre armurierul producției.

Avocatul a adăugat că Hannah Gutierrez a verificat arma înainte să i-o înmâneze lui Dave Halls, asistentul de regie, cel care i-a spus lui Alec Baldwin că este o armă rece.

Hannah ar fi rotit cilindrul și i-ar fi arătat lui Halls fiecare glonț, aceasta crezând că sunt gloanțe oarbe. După aceea, Halls a dus arma în biserica în care Baldwin repeta o scenă.

Jason Bowles a mai spus că Hannah Gutierrez își lua munca foarte în serios. Ea le-ar fi oferit lui Baldwin și altor actori din film un instructaj privind utilizarea armelor de foc. Avocatul a precizat că Hannah  a făcut „tot ceea ce i-a stat în putere să asigure siguranţa pe platoul de filmare”. 

Cine ar fi putut pune intenționat muniție reală

Înainte de tragedie, cameramanii au părăsit platoul de filmare. Aceștia au recurs la un astfel de gest în semn de protest față de anumite condiții de muncă.

Jason Bowles a fost întrebat cine ar fi putut pune intenționat muniție reală printre gloanțele de recuzită. Acesta este de părere că ar putea fi vorba despre cineva care „a dorit să dovedească un lucru, să îşi exprime nemulţumirea, nefericirea”, a declarat avocatul la emisiunea Today, la NBC.

Bowles a făcut referire și la protestele care au avut loc înainte de accident.  „Şi ştim deja că oamenii au protestat în ziua anterioară. ”, a adăugat el.

Avocatul a explicat de ce cutiile cu gloanțe oarbe sunt lăsate nesupravegheate, în timp ce armele reale sunt păzite. Unii dintre angajații care au protestat în legătură cu condițiile de muncă și-au dat demisia cu câteva ore înainte de accident.

Jason Bowles a luat în calcul și posibilitatea ca foștii angajați să fi fost cei care au vrut să saboteze producția.

„Sunt oameni care au părăsit filmarea, care au plecat pentru că erau nefericiți. Există o perioadă de timp, aproximativ între orele 11.00 și 13.00 din acea zi, în care armele de foc au fost nesupravegheate și în care sabotajul ar fi putut avea loc”, a mai spus el.

Alec Baldwin, despre condițiile de muncă de pe platoul de filmare

Alec Baldwin este devastat după moartea Halynei Hutchins, pe care a împușcat-o, accidental, în urmă cu două săptămâni. Actorul este și unul dintre producătorii filmului și are „inima frântă” după tragedie.

Baldwin a anunțat că este alături de familia Halynei Hutchins. Acesta cooperează cu autoritățile pentru a afla care a fost cauza incidentului.

Marți, actorul american a distribuit un mesaj al unei colege din echipa de producție, referitor la condițiile de muncă de pe platou. Aceasta contrazicea informațiile referitoare la haosul și la lipsa siguranței de pe platou.

Alec Baldwin a repostat, pe o rețea socială, mesajul colegei sale, Terese Magpale Davis, care lucra la departmentul costume. Potrivit mesajului distribuit, pe platoul de filmare nu era haos și toți știau ce au de făcut. În plus, condițiile de muncă erau sigure, a mai adăugat aceasta.

Comentariul a venit după ce mai multe persoane i-au acuzat pe cei din producția peliculei „Rust”. Șeriful din Santa Fe este de părere că a existat o atitudine delăsătoare privind siguranța pe platou.

„Povestea asta, cum că am fi fost surmenați și că lucram în condiții nesigure și haotice este o mare tâmpenie. niciodată nu lucram mai multe de 12,5 ore pe zi. M-am săturat de toată povestea.

Sunt unii dintre cei mai adorabili și amabili producători cu care am lucrat. Temerile erau discutate și remediate”, este o parte din mesajul postat de Terese Magpale Davis, distribuit ulterior de Baldwin pe Instagram.

ADVERTISEMENT