Karmen Minune face sacrificii mari pentru participarea de la Asia Express! FANATIK a aflat detalii despre plecarea ei în competiție. Știm și ce se întâmplă cu fetița ei, Sofia, pe perioada în care va fi la mii de kilometri depărtare.
De altfel, Karmen Minune și-a lăsat și în aceste zile fetița în grija altcuiva, căci fiica lui Adi Minune se află într-un turneu de zile mari, departe de România. Deși mai sunt doar câteva săptămâni până când vor începe filmările de la Asia Express, artista are treabă într-o cu totul altă parte a planetei.
Vedeta a plecat în Statele Unite ale Americii alături de familia ei, unde îi va încânta pe românii stabiliți acolo în perioada următoare. Karmen a și postat, de altfel, câteva clipuri pe Instastory din Las Vegas, extrem de încântată de turneu.
Fanii se întreabă, în urma postările fetei lui Adi Minune, dacă vedeta va ajunge la timp în România! Asta deoarece îmbarcarea spre Asia Express are loc pe 7 februarie. Ei bine, FANATIK a aflat că turneul american nu îi pune în dificultate startul la Asia Express. Ba mai mult, a renunțat la câteva zile de petrecut în America, cum era prevăzut programul inițial, ca să poată ajunge la timp.
Așadar, Karmen Minune și-a scurtat cu aproximativ o săptămână șederea în State ca să își onoreze celălalt contract, cel semnat cu Antena 1. Artista a lăsat-o pe micuța ei, rodul iubirii dintre ea și fostul soț, Bogdan Căplescu, acasă în timpul în care cântă prin State.
Un apropiat al familiei cântăreței a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, cine are grijă de fata ei acum. Se va ocupa de Sofia tatăl ei, Bogdan? Răspuns negativ. Se pare că fata lui Adi Minune a apelat la ajutorul altor persoane, tot din familie, în care are la fel de multă încredere pentru a sta cu îngerașul ei.
De Sofy vor avea grijă, așadar, mama cântăreței, soția lui Adi Minune, dar și bunica lui Karmen. De asemenea, așa cum ni s-a transmit din partea familiei artistei, Karmen apelează din când în când și la bonă.
Nouă perechi de vedete vor porni spre Asia Express, în luna februarie, numele anunțate oficial de Antena 1 fiind adevărate bombe! Karmen va concura alături de Olga Barcari, cea despre care presa a scris că s-a iubit cu Cătălin Bordea. Relația dintre partenera de show a lui Karmen și Bordea nu a trecut testul timpului. Cei doi au rupt orice legătură, motivele despărțirii fiind necunoscute.
Care sunt rivalii lui Karmen Minune de la Asia Express? În competiție au fost înscriși și Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin Stamin, însă marea surpriză o reprezintă perechea formată din foștii fotbaliști Gabi Tamaș și Dan Alexa.
Din noul sezon mai fac parte Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Mara Bănică și Serghei Mizil, Emil Rengle și Alejandro Fernandez, Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, dar și Anda Adam și soțul, Joseph.
Castingul din acest an este unul dintre cele mai puternice și promițătoare, după câteva sezoane în care Antena 1 a apelat la influenceri mai mult sau mai puțin cunoscuți de publicul larg.