Video. Peter Sagan, prima victorie din carieră în Paris-Roubaix. Căzături şi mult dramatism în “Infernul Nordului”

Tibi Demeter
in Sporturi
08/04/2018, 18:29
Video. Peter Sagan, prima victorie din carieră în Paris-Roubaix. Căzături şi mult dramatism în “Infernul Nordului” GALERIE FOTO

Peter Sagan, triplul campion mondial, a câştigat pentru prima dată în carieră cursa Paris – Roubaix, cunoscută şi ca “Iadul Nordului” pentru dificultatea traseului. Sagan s-a impus la sprint, după aproape şase ore de cursă, după ce l-a învins pe Silvan Dillier la sprint, pe velodromul din Roubaix. UN CICLIST A FOST RESUSCITAT PE MARGINEA DRUMULUI ÎN PARIS – ROUBAIX- VEZI AICI

Rutierul de la Bora-Hansgrohe a atacat cu 56 de kilometri înainte de final, pe sectorul de pavate de la Auchy-lez-Orchies to Bersée, şi nu a reuşit nimeni din pluton să îl urmeze. Sagan i-a ajuns din urmă Silvan Dillier (Ag2r-La Mondiale), Sven Erik Bystrom (UAE Team Emirates), Jelle Wallays (Lotto-Soudal) şi doar primul a reuşit să se menţină alături de campionul mondial până la sprintul final.

Sagan, al doilea monument câştigat în carieră

Talentatul rutier slovac are în palmares numeroase titluri de campion, dar a obţinut pentru prima dată o victorie în cursa Paris-Roubaix şi este doar al doilea monument câştigat în carieră după victoria din 2016 din Turul Flandrei.