Sport

„Săgeată spre titlu!” Marius Niculae, povești uluitoare cu arme și bani negri din perioada când a jucat în Ucraina. Video

Marius Niculae a jucat un singur sezon în Ucraina, dar are o mulțime de povești incredibile din acea perioadă și le-a spus într-un vlog lansat de Casa Pariurilor.
10.04.2022 | 08:47
Sageata spre titlu Marius Niculae povesti uluitoare cu arme si bani negri din perioada cand a jucat in Ucraina Video
Marius Niculae a jucat un singur sezon în Ucraina, dar are o mulțime de povești incredibile din acea perioadă și le-a spus într-un vlog lansat de Casa Pariurilor
ADVERTISEMENT

Sponsorul principal al Ligii 1, Casa Pariurilor, a realizat un vlog pasionant cu fostul mare atacant dinamovist în care acesta deapănă amintiri din cariera sa.

Povești de senzație cu Marius Niculae în Ucraina în vlogul ”Săgeată spre titlu”, realizat de Casa Pariurilor

Casa Pariurilor a experimentat cu succes un vlog care îl are în prim plan pe Marius Niculae. Fostul internațional a plecat la Cluj într-o mașină condusă de jurnalistul Cristi Scutariu pentru a sta de vorbă cu jucătorii de la CFR, câștigători ai ultimelor patru ediții din Liga 1.

ADVERTISEMENT

Dialogul purtat de cei doi purtat în mașină, în drum spre Cluj, a fost împărțit în opt episoade mai mult decât interesante, ce vor fi difuzate pe tot parcursul play-off-ului din Casa Pariurilor Liga 1. În primul dintre ele, Niculae a vorbit despre perioada petrecută la Sporting Lisabona.

”Săgeată spre titlu”, episodul 2: Marius Niculae, amintiri despre arme și bani negri în Ucraina

În drumul lor spre Cluj, Marius Niculae și Cristi Scutariu au întâlnit pe Valea Oltului o coloană de TAB-uri, iar acest lucru i-a amintit fostului fotbalist de perioada în care a jucat în Ucraina, la Hoverla Ujgorod, în sezonul 2013-2014.

ADVERTISEMENT

”Am fost în Ucraina în anul în care rușii au anexat Crimeea, eram acolo la Ujgorod. Am zburat la Lugansk, iar pe stradă erau oameni cu arme. Le luaseră din sediul Poliției. Polițiștii nu aveau arme, umblau pe stradă fără arme. Am mers de curiozitate cu câțiva ucraineni să vedem situația de acolo, era puțin înfricoșător.

Ne-am apropiat acolo, dar cu armele alea e o senzație foarte ciudată. Când vezi lucrurile astea la televizor sau în filme nu te sperie, dar când le vezi în realitate se schimbă filmul total pentru că nu se știe niciodată”, a povestit ”Săgeată”.

ADVERTISEMENT

Băiatul patronului, mașină de 1,7 milioane de dolari

Fostul atacant dinamovist și-a amintit că jucătorii de la Ujgorod avea promise prime de la Dinamo Kiev atunci când întâlneau o contracandidată a acesteia la titlu pentru a o încurca și întotdeauna banii erau aduși în vestiar.

”Lumea e ok în Ucraina, mai puțin conducătorii de la echipe. Spre exemplu, noi eram neplătiți de 4 luni, iar băiatul patronului echipei venea la stadion să discute cu noi și să ne transmită că o ne dea banii într-un Bugatti Veyron.

ADVERTISEMENT

Cea mai tare a fost după un meci la Metalist Harkov. De fiecare dată când jucam cu Shakhtar, Metalist sau Dnepr aveam prime de la Dinamo Kiev. Veneau cu banii cash. Am făcut egal la Metalist Harkov, ne-a dat 10.000 de dolari cash, dar ce m-a surprins cel mai tare a fost că pe listă se afla și președintele clubului, adică băiatul patronului”, a spus el.

Patronul de la Ujgorod le-a dat ”țeapă” fotbaliștilor

Marius Niculae a dezvăluit că el și alți jucători români au pierdut foarte mulți bani din contracte în Ucraina, deoarece echipele s-au desființat și ei nu au mai putut să-și recupereze datoriile.

”Mulți jucători au lăsat bani în Ucraina. Primul care a lăsat a fost Ionuț Mazilu, care a jucat la Arsenal Kiev, echipă care s-a desființat, apoi a urmat Ujgorod unde am jucat eu, cu Dandea, cu Cociș și cu Oros. La fel, noi românii am rămas fără banii de acolo.

Adunați erau foarte mulți bani. Patronul făcea politică, era un apropiat al lui Vitali Klitschko, actualul primar al Kievului. Cel mai mult sufereau oamenii simpli și care munceau. Cred că Ucraina este pe locul doi la miliardari după Rusia”, a continuat fostul fotbalist.

Marius Niculae și-a amintit și că a refuzat o ofertă din Israel de frica războiului: ”Înainte să merg în Ucraina am mai avut o opțiune să mă duc la Beer Sheva. M-am dus acolo și în drum spre Beer Sheva am văzut acele scuturi antirachetă. Când le-am văzut am spus «poți să mă întorci și pe mine?» De asta nu am semnat acolo și am mers în Ucraina, unde era liniște și pace”.

ADVERTISEMENT