News

Salarii mai mici pentru români! A avut loc o scădere cu aproape 3 la sută

09.10.2020 | 10:26
Salarii mai mici pentru romani A avut loc o scadere cu aproape 3 la suta
ADVERTISEMENT

Salarii mai mici pentru români care au dus acasă ceva mai puțini bani în luna august. Concret, câştigul mediu nominal brut a fost în luna august 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie.

În tot acest timp, câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.275 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 97 lei (-2,9%), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

ADVERTISEMENT

”În luna august 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie 2020. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.275 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 97 lei (-2,9%).

Români au luat bani mai puțini în august!

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, (7.431 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.704 lei)”, arată datele INS.

ADVERTISEMENT

De remarcat că în luna august a anului 2020, comparativ cu august 2019, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%. În ceea ce priveşte câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 104,8% pentru luna august 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 97,1% pentru luna august 2020 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 220,4%, cu 6,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2020.

ADVERTISEMENT

În luna august 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2020 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţialăa salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.

ADVERTISEMENT

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 17,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 11,5% şi 14% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

De asemenea, bani mai puțini, mai exact între 5% şi 8,5% au fost și în fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi aeriene, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Între 3% şi 5% mai puțin au dus acasă cei din extracţia minereurilor metalifere, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor mijloace de transport, tranzacţii imobiliare, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de poştă şi de curier.

Dacă ne raportăm strict la creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, atunci trebuie să știți că acestea au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici, arealizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 5,7% în activităţi de servicii anexe extracţiei, respectiv cu 5,4% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; între 1% şi 3% în telecomunicaţii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, transporturi pe apă, fabricarea băuturilor, alte activităţi extractive, hoteluri şi restaurante.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderiale câştigului salarial mediu net, în principal ca urmare a acordării în luna precedentă a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (-12,1%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-2,6%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,2%).

Specificăm că acest câştigu salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaţilor.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: