Salarii majorate cu 700 de lei pentru acești angajați din România. Aproximativ 11.500 de persoane vor beneficia de creșteri, plus prime și alte beneficii, pe parcursul anului viitor.
Cei care se vor bucura de aceste majorări salariale consistente sunt angajații uzinei Dacia de la Mioveni. Negocierile dintre Sindicatul Autoturisme Dacia și patronat s-au încheiat și s-a ajuns la un acord privind creșterea salariilor.
Astfel, de la 1 ianuarie 2025, creșterea salarială fixă va fi de 700 de lei pentru anumite categorii de muncitori, arată Profit.ro. Este vorba despre muncitorii necalificați, cei din fabricație serie și servicii, dar și despre muncitorii de la mentenanță și meserii clasice.
De aceeași majorare vor beneficia și funcționarii. În ceea ce privește șefii din Fabricație și Management, creșterea salarială va fi de 600 de lei. Însă, aceștia vor beneficia de încă o majorare de 1,3% din salariul individual, de la 1 aprilie 2025.
Pentru cei din managementul tehnic, economic și pentru specialiștii (nivel 1), majorarea salarială va fi de 550 de lei. De la 1 aprilie vor avea încă o creștere de 1,9% din salariu.
De asemenea, o creștere individuală de 6% din salariu se va aplica, la 1 aprilie, pentru personalul din management, exploatare industrială, management tehnic și economic și specialiști (nivelul 2). Și cei din management servicii vor beneficia de această majorare.
Mai mult, în ianuarie 2025, salariații de la Dacia vor beneficia de o primă pentru rezultat, în valoare de 1.500 de lei. Încă o primă excepțională, de 450 de lei, va fi acordată în luna septembrie a anului viitor.
Angajații vor primi și un tichet cadou de 150 de lei, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. Salariul minim din cadrul Dacia va fi de 4.200 de lei, de la 1 ianuarie 2025.
Pe lângă majorările salariale, în urma negocierilor dintre patronat și sindicat s-a stabilit ca mai multe contracte de muncă pe perioadă determinată să fie transformate în contracte pe perioadă nedeterminată. Este vorba de 125 de astfel de contracte.