Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Salariu incredibil! Ce bani a încasat Florentin Petre la Dinamo timp de 5 ani: “Mi-e și rușine să recunosc!”

Florentin Petre și-a reamintit de perioada în care activa la Dinamo, unde a discutat despre ce salariu a avut în Ștefan cel Mare, pentru o perioada de cinci ani.
13.05.2024 | 15:42
Salariu incredibil Ce bani a incasat Florentin Petre la Dinamo timp de 5 ani Mie si rusine sa recunosc
Florentin Petre a revenit la Dinamo si a fost intampinat de conducere cu emotie / Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Florentin Petre a fost invitatul special al lui Cristi Coste la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, unde au discutat prin video-conferință despre perioada Dinmao. Emisiunea poate fi văzută pe website, în direct, în fiecare luni, marți sau vineri, de la 10:30.

„Dinamovistul” Florentin Petre crede, omul de fotbal nu

Fostul mijlocaș dinamovist a spus că, din punct de vedere al analistului sportiv, nu crede în salvarea lui Dinamo. Însă, Florentin Petre și-ar dori că toate rezultatele să fie în favoarea clubului din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

„Dinamo salvată, ăsta este primul gând bun pe care vreau să vi-l spun. Restul meciurilor, v-am spus, Botoșani bate la Galați, Iași bate acasă Petrolul, Craiova bate acasă Hermannstadt. Analiza am făcut-o fotbalistic. Sufletește, îmi doresc ca Dinamo să rămână în Liga 1.

Este un club mare, un club care în ultimii ani a traversat o perioadă foarte grea. Îmi e greu să diger dacă vor merge în Liga a II-a, pentru că va fi foarte greu să între în Liga 1. E nevoie de noroc. Va fi mult mai greu și situația va fi alta.

ADVERTISEMENT

Îmi e cel mai frică, să rămână acum, să se reorganizeze. Dacă nu, să o ia de la zero, jucători noi, oameni de fotbal“, a spus Florentin Petre, în exclusivitate, despre șansele de salvare ale lui Dinamo.

Bani prea mulți pentru rezultatele avute

Florentin Petre a spus că banii din fotbalul actual sunt prea mulți, iar interesele fotbaliștilor nu mai sunt ca în trecut. Fostul mijlocaș dinamovist a spus și ce sumă încasa la Dinamo, la începtul carierei sale.

ADVERTISEMENT

„Mulți dintre ei vor să joace la un nivel mare. Știi cum sunt fotbaliștii, nu prea îi interesează pe unde joacă, pe ei îi interesează să își ia banul. Nu sunt cum eram noi, cu sufletul, să jucăm, să ne bucurăm.

ADVERTISEMENT

Nu mă gândeam niciodată la bani, la miză, să îmi fac treaba corect, să mă bat pentru fiecare metru pe teren, să domin adversarul. Lucrurile din ziua de astăzi nu mai sunt cum erau. Pe ei nu îi interesează lucrul ăsta.

Sigur vor trage,sunt profesioniști, să își ia miile alea, 10-12-15 mii. Noi nici nu visam la sumele astea. Nici pe an nu luam sumele astea, și eram jucător la Dinamo. Mă fac de ras dacă zic. Am avut de la 18 la 23 de ani, 4-5-6-7-8 mii de dolari pe an.

E diferența destul de mare, alte vremuri. Sunt foarte mulți fotbaliști care câștigă bani mulți și dau foarte puțin fotbalistic“, a mai spus Florentin Petre, cu privire la salariile uriașe oferite de Dinamo.

SALARIU INCREDEBIL! Ce bani A INCASAT Florin Petre la Dinamo timp de 5 ani!