Fotbal intern

Salariul lui Claudiu Belu la FCSB. Prima reacţie a fundaşului. “De-abia în vară o să merg acolo!”

19.03.2019 | 14:11
Claudiu Belu într-un meci jucat pentru Astra Giurgiu. Ce salariu va avea fundaşul la FCSB

Claudiu Belu a semnat cu FCSB, chiar dacă mai are contract cu Astra Giurgiu până la finalul sezonului 2018 – 2019. Fundaşul intrase în ultimele luni de contract cu gruparea finanţată de Ioan Niculae, iar astăzi a mers la palatul lui Gigi Becali pentru a pune la punct toate detaliile contractului.

Ce salariu va primi Claudiu Belu la FCSB

Astfel, Gigi Becali a decis să îi plătească lui Claudiu Belu o primă de instalare în valoare de 100.000 de euro, toate acestea deoarece va ajunge la FCSB din postura de jucător liber de contract, iar salariul lunar pe care fundaşul îl va încasa la vicecampioana României este de 10.000 de euro pe lună, anunţă telekomsport.ro.

Claudiu Belu a oferit o primă reacţie după ce a ajuns la un acord cu Gigi Becali şi a explicat că va ajunge sub comanda lui Mihai Teja la finalul sezonului 2018 – 2019. Fundaşul nu a putut evolua în partida pierdută de Astra Giurgiu în faţa celor de la FCSB, scor 0-2, iar acesta a dezvăluit care este motivul pentru care a lipsit din lotul giurgiuvenilor.

Claudiu Belu în momentul în care a fost prezentat la Astra Giurgiu

Ce a declarat Claudiu Belu după ce a semnat cu FCSB

Da, am semnat. Mai am la Astra de jucat şi de-abia din vară o să merg. Cred că a fost o prostie (n.r. discuţia legată de un presupus blat la Astra – FCSB). S-a vorbit şi de mine, că nu vreau să joc. Am avut entorsă, am stat două săptămâni şi de-abia acum pot juca.

Nu vreau să vorbesc de acum despre ce o să se întâmple. Mai am de jucat la Astra până în vară, încercăm să câştigăm meciurile care ne-au mai rămas şi sunt încrezător. Am făcut un antrenament şi mă ajută şi pauza asta competiţională cu naţionala ca să pot reveni la 100%.Astea s-au spus de mult (n.r. că fuma), de când eram mic, însă nu se mai întâmplă de mult lucrurile alea”, a declarat Claudiu Belu pentru sursa citată mai sus.