Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a depus declarația de avere pentru anul 2024. Averea s-a diminuat, iar toți banii stau într-un singur cont, în lei moldovenești.
Potrivit documentelor, averea președintei Maia Sandu s-a diminuat comparativ cu cea din anul 2023, scrie portalul NewsMaker, citat de agerpres.ro. În anul 2023, Maia Sandu a declarat două conturi bancare, unul fiind în Statele Unite, însă acesta nu se mai regăsește în actuala declarație de avere, pentru anul 2024.
Președinta a încasat anul trecut aproape 245.000 de lei moldovenești din salarii, adică undeva la 12.700 de euro, se arată în sursele menționate. Putem spune că averea s-a diminuat în contextul în care în anul 2023, aceasta câștigase din salarii aproape 265.000 de lei moldovenești, adică aproximativ 13.800 de euro.
În același timp, Maia Sandu a beneficiat și de diurne pe timpul deplasărilor sale din străinătate, cu un total de peste 100.000 de lei moldovenești, adică circa 5.200 de euro.
Totuși, în anul 2023, acest venit din diurne a fost unul mai mic. Ea a beneficiat de o diurnă în valoare totală de puțin peste 95.000 de lei, adică mai puțin de 5.000 de euro.
Singurul cont rămas este la o bancă comercială din Republica Moldova, în care deține 5.123 de lei moldovenești, adică în jur de 260 de euro, ceva mai puțin decât în anul 2023, când avea peste 6.000 de lei (circa 300 de euro).
Șefa statului a arătat, în anul 2023, un cont bancar deschis în Statele Unite ale Americii, în care se aflau 300 de dolari. În 2022, aceasta avea în cont 600 de dolari, iar în prezent, acesta nu se mai regăsește în declarație, conform sursei menționate.
Același document arată că președintele Republicii Moldova deține, din anul 2003, un apartament de 74,5 metri pătrați, cu o valoare de peste 440.000 de lei moldovenești, adică aproximativ 22.800 de euro.
În momentul preluării funcției de președinte, în anul 2020, Maia Sandu a declarat aproape 17.600 de dolari în contul din America și 10.000 de lei moldovenești, adică aproape 520 de euro, în cel din Republica Moldova. Tot atunci avea și un autoturism, la care a a renunțat în 2023, potrivit surselor.