La câteva ore după ce PSD, prin vocea ministrului muncii Marius Budăi, anunța creșteri de salarii și pensii din 2023, premierul Nicolae Ciucă a venit cu o declarație surprinzătoare.
Șeful Guvernului a spus, după ședința BPN al PNL, că nu s-a discutat în coaliție propunerea PSD de creșterea a pensiilor și salariilor de la 1 ianuarie 2023.
”Nu am discutat în coaliție, nu avem încă proiectul de buget pentru anul 2023, nu pot să răspund cu da sau nu Eu sunt convins că domnul Budăi cunoște foarte bine ce scrie în fișa postului guvernului, cred că și în fișa postului ministrului muncii.
Când venim cu astfel de propuneri, trebuia să aibă în vedere că trebuia consultarea Consiliului Național Tripartit și la nivelul coaliției și guvernului. Vom avea o clarificare la nivelul guvernului. Este vorba de responsabilitate”, a declarat Ciucă, în fața jurnaliștilor prezența la conferința de presă de după BPN al PNL.
Începutul anului 2023 ar putea aduce noi majorări de venituri pentru milioane de români. PSD propune în Guvern ca salariul minim brut pe economie, pensia minimă, precum și punctul de pensie să crească.
Într-o conferință de presă susținută miercuri, 31 august, la sediul PSD, ministrul muncii, Marius Budăi, a detaliat propunerile formațiunii din care face parte.
Oficialul a explicat că social-democrații vor propune în Executiv creșterea salariului minim, acesta urmând să ajungă la 3.000 de lei.
De asemenea, se va propune majorarea pensiei minime cu 100 de lei. În planurile social-democraților este și o creștere a punctului de pensie.
”PSD va propune majorarea salariului minim până la 3.000 de lei, cu păstrarea acelor 200 de lei netaxabili. Ne dorim ca în România să nu mai existe sărăcie în muncă. Dacă tot vorbim de muncă, contractele part-time care au devenit contracte cu normă întreagă sunt în număr de 100.000.
Vom propune majorarea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.100. Tot în coaliţie vom propune şi majorarea valorii punctului de pensie de la valoarea de 1.586 de lei la valoarea de 1.745 de lei”, a spus Marius Budăi.
Ministrul muncii susţine că de această măsură a majorării pensiilor vor beneficia 1,3 milioane de pensionari.
Întrebat despre impactul bugetar al acestor măsuri, ministrul PSD a spus că acesta este estimat la 11 miliarde de lei.
De anul viitor, PSD propune premii mărite în bani pentru elevii și profesorii cu rezultate importante la olimpiadele internaționale.
”O altă măsură importantă pe care o propunem este acordarea unor premii de excelență pentru elevii și profesorii cu rezultate la olimpiadele internaționale.
E vorba de 5.000, 8.000 și 10.000 de euro pentru elevii care vor lua medalii de aur, argint și bronz și de 2.500, 4.000 și 5.000 de euro pentru profesorii acestora, de asemenea, în funcție de medalie”, a mai declarat ministrul Budăi, în aceeași conferință de presă.