Caz incredibil în Satu Mare, acolo unde un bărbat a reușit să convingă doi afaceriști locali să-i trimită bani, susținând că este Marian Neacșu, vicepremierul României.
Un băcăuan l-a sunat pe prefectul județului Satu Mare și l-a convins că este Marian Neacșu, vicepremierul României din partea PSD. Bărbatul i-a cerut prefectului Tamas Ferenc Altfatter să-i facă rost de două numere de telefon ale unor mari agricultori din zonă. Prefectul s-a conformat, iar escrocul i-a sunat și le-a solicitat bani în contul său de Revolut pentru o cauză umanitară.
Cătălin A. nu era la prima astfel de faptă. În trecut, el mai fusese condamnat pentru înșelăciune. Potrivit declarațiilor date în dosar de unul dintre martori, bărbatul era atât de convingător încât a oferit chiar și un interviu telefonic pentru Pro TV, unde ar fi discutat ”pe teme politice”.
În timpul urmăririi penale, bărbatul a explicat cât de simplu i-a fost să facă rost de numărul prefectului: a fost suficient să sune la guvern și să spună că este de la PSD.
”În data de 08.05.2025, dimineață, în timp ce mă aflam acasă, singur, după ce m-am trezit, m-am gândit să fac rost de niște bani, întrucât eram bolnav și voiam să-mi iau medicamente, astfel că mi-a venit ideea să sun pe cineva și să cer bani împrumut sau ca și ajutor umanitar.
M-am gândit la o prefectură unde să fie la putere PSD, iar la Satu Mare știam că a fost un deputat Mircea Govor, care era PSD-ist, astfel m-am hotărât să îl contactez pe domnul prefect din județul Satu Mare. Nu știam despre acesta nimic, doar că este de la PSD. Nu aveam numărul de telefon al acestuia iar pentru a-l obține am sunat la Guvern, la purtătorul de cuvânt, la secretariat, unde m-am prezentat ca fiind de la PSD, fără să spun nume sau prenume și am cerut nr. de telefon al prefectului de la Satu Mare.
Am primit numărul domnului prefect după care l-am sunat pe domnul prefect pe aplicația WhatsApp, acesta mi-a răspuns rapid, i-am spus că sunt Marian Neacșu, vicepremierul României, după care l-am rugat să-mi găsească și mie doi oameni de afaceri, pentru a oferi ajutor umanitar unei persoane bolnave, cu mulți copii, caz de care mă ocupam eu vicepremierul și totodată să le ofere acestora nr. de telefon de pe care îl contactasem pe prefect”, le-a povestit bărbatul procurorilor.
Mai departe, el spune că prefectul a fost de acord să-i găsească două persoane, iar după doar trei minute a fost sunat de unul dintre afaceriști.
”Eu l-am întrebat pe acesta ce face și ce mai este pe la ei prin Satu Mare după care i-am spus că mă ocup de un caz umanitar și că aș avea nevoie de o donație fără să specific suma.
Acea persoană mi-a spus că îmi va trimite imediat o sumă de bani, fără să mă întrebe de cât am nevoie, apoi mi-a urat sănătate și baftă la alegeri. Înainte de a închide acesta mi-a cerut contul bancar iar eu i-am trimis pe WhatsApp o fotografie cu telefonul marca la o hârtie unde era scris contul meu bancar de REVOLUT.
La trei minute am primit un mesaj de la acest un cu „Rezolvat”, m-am uitat pe aplicația REVOLUT și am sesizat că mi-a intrat suma de 7000 Ron cu precizarea că înainte de a intra această sumă contul era gol.
După ce a intrat aceasta sumă de bani, m-a sunat o nouă persoană de sex masculin care nu mi-a spus cum îl cheamă dar mi-a spus că mă sună din partea prefectului și că știe despre ce este vorba, mi-a urat multă sănătate, apoi mi-a spus că va trimite o sumă de bani și a închis”, a mai povestit escrocul.
Din banii obținuți, bărbatul și-a cumpărat alimente, s-a plimbat cu taxiul și a mâncat la restaurant.
Informațiile au fost confirmate de martorii din dosar. Afaceriștii audiați au declarat că au acceptat să plătească sumele respective pentru a nu avea probleme cu factorii de decizie din județ. ”Acesta a fost foarte familiar cu mine în discuție, spunându-mi că e supărat că a pierdut alegerile, că îi pare rău că nu va ajunge la Sâmbra Oilor acum duminică, fiindcă voia să se întâlnească cu mine și cu alți agricultori, dacă m-am întâlnit cu prietenul său (…), iar eu i-am spus că nu m-am mai întâlnit de mult timp cu el, după care mi-a spus că are o situație mai specială și că are nevoie urgent să-i trimit suma de (…) Ron”, a povestit martorul.
Totuși, unuia dintre agricultori i s-a părut suspectă abordarea, așa că a decis să sesizeze poliția. Ulterior, bărbatul a fost identificat drept un recidivist din Bacău, care a mai avut probleme de acest gen și în trecut. Un alt martor a povestit că în februarie 2025, el a intrat în direct la Pro TV, unde a dat un interviu în calitate de parlamentar.
”În timp ce era acolo l-am văzut și auzit pe A. că a sunat la o emisiune TV în direct pe canalul PRO TV și s-a recomandat ca fiind de la Parlamentul României și a discutat ceva chestiuni politice, fără să mai rețin exact detalii.
După ce a vorbit în direct la emisiunea TV i-am spus lui A. Cătălin că nu este bine ce face, că sună și se recomandă altă persoană, acesta mi-a răspuns lasă că știu eu ce fac. De asemenea am aflat de la cumnata că l-a auzit pe A. Cătălin sună persoane și se recomandă ca fiind persoană publică, fără a cunoaște alte detalii. La alte convorbiri telefonice eu nu am asistat”, le-a povestit procurorilor unul dintre martorii care l-au cunoscut pe inculpat.
La finalul lunii iulie, băcăuanul a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, la o instanță din Satu Mare. El și-a recunoscut fapta și a fost de acord să returneze prejudiciul. În martie 2025, bărbatul a mai fost condamnat la doi ani de închisoare în regim de detenție, pentru aceeași infracțiune, dar într-o speță diferită.
În acest caz, fapta s-a petrecut în februarie 2021, atunci când A. Cătălin l-a sunat pe Florentin Tuș, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și s-a dat drept un fost ambasador, solicitându-i datele de contact ale unor societăți comerciale din județ. Tuș l-a direcționat către un afacerist local, care a fost de acord să-l ajute financiar, printr-o sponsorizare, pe celebrul Gavroche, copilul-simbol al Revoluției din 1989, care s-ar afla într-o situație dificilă.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/gavroche.jpg)
Două zile mai târziu, băcăuanul a primit personal suma de 2.000 de lei din partea afaceristului maramureșean, după ce a mers la firma acestuia și s-a prezentat drept Florin Vieru alias Gavroche de România. Ulterior, victima a comparat fotografiile puștiului din 1989 cu imaginea bărbatului care tocmai îi călcase pragul și și-a dat seama că a fost înșelat. Imediat a sunat la poliție. După condamnare, Cătălin A. a făcut apel, iar cazul a ajuns pe rolul Curții de Apel Cluj.
Falsul Marian Neacșu a mai dat o lovitură și în Prahova, la Mizil. În 2023, acesta l-a sunat pe primarul municipiului, susținând că este Florin Georgescu, viceguvernator al BNR. Falsul oficial i-a comunicat că a primit ”sarcină de la partid” să ajute comunitatea locală și că are nevoie, în acest sens, de numărul a trei agenți economici de pe raza orașului.
În realitate, bărbatul le-a cerut oamenilor de afaceri câte 1.500 de euro cu titlu de ajutor pentru un coleg de la Banca Națională a României, care s-ar fi aflat în străinătate și avea nevoie de bani pentru costul tratamentului. În acest dosar, băcăuanul a scăpat de condamnare după ce victimele au acceptat să se împace cu el și și-au retras plângerea.