Salvamont Suceava a fost solicitat și pentru o intervenție în zona Cotârgaşi, din Munţii Stânişoarei unde o persoană a alunecat și a căzut în timp ce vizita o cascadă. Din nefericire, turistul nu a supraviețuit.
Intervenția de pe traseul Via Transilvanica s-a încheiat cu succes joi seara. Turiștii rătăciți au fost recuperați și conduși către unitatea de cazare.
„O nouă acțiune a fost încheiată cu succes. Echipa noastră a recuperat două persoane de pe traseul Via Transilvanica. Ele au fost apoi însoțite spre locul de cazare”, a precizat Salvamont Suceava pe pagina oficială de Facebook.
Mai devreme, în jurul orei 13.00, salvamontiștii din Suceava au fost solicitați pentru a interveni în zona Cotârgaşi, din Munţii Stânişoarei, unde o persoană a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă.
„Acțiune în desfășurare. O echipă Salvamont Suceava intervine în acest moment în zona Cotârgași, munții Stânișoarei, unde o persoană a alunecat și căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă”, au anunțat inițial reprezentanții salvatorilor montani pe aceeași rețea de socializare.
Patru ore mai târziu, Salvamont Suceava a anunțat că, din nefericire, victima era decedată, iar misiunea s-a transformat într-una de recuperare a trupului neînsuflețit care a fost transportat la serviciul de medicină legală.
„Update. Din păcate, victima era decedată. A fost transportată și predată IML”, au precizat reprezentanții salvatorilor.
Dispeceratul Național Salvamont a anunțat joi dimineață că, în ultimele 24 de ore, a primit 34 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția salvamontiștilor din diverse zone montane ale țării.
Cele mai multe apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Maramureș (7), Lupeni (5) și Predeal (5), urmate de Vatra Dornei (4), Borșa (3) și Municipiul Brașov (3). Au fost raportate și câte unul sau două apeluri în zonele Neamț, Bistrița-Năsăud, Gorj, Petroșani, Prahova și Sibiu.
Salvamontiștii au reușit să salveze 37 de persoane, dintre care 19 au fost transportate la spital cu ajutorul Serviciului de Ambulanță sau al echipajelor SMURD.