Foto. Sanchez s-a întâlnit cu Alex Ferguson! L-a vrut în 2011 când juca la Udinese

Razvan Nicolae   
în Galerie foto
22/01/2018, 16:23
Foto. Sanchez s-a întâlnit cu Alex Ferguson! L-a vrut în 2011 când juca la Udinese GALERIE FOTO

Alexis Sanchez a părăsit-o pe Arsenal, iar chilianul va ajunge la Manchester United. Fotbalistul de 29 de ani va semna în următoarele zile contractul, singurul impediment fiind permisul de muncă.

Chilianul a primit un permis de muncă în 2014 atunci când a semnat cu Arsenal. Alexis Sanchez este nevoit să depună personal o nouă cerere, iar după ce aceasta va fi acceptată, mijlocaşul ofensiv va putea să semneze cu Manchester United.

Alexis Sanchez, dorit de Alex Ferguson în 2011

Luni dimineaţă, Alexis Sanchez a venit la baza de antrenament a celor de la Manchester United. Cu această ocazie, fotbalistul de 29 de ani s-a întâlnit cu Sir Alex Ferguson. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Fostul antrenor legendar al “diavolilor” l-a dorit pe Alexis Sanchez în 2011, pe când acesta evolua la Udinese. Chilianul a refuzat oferta şi a preferat să semneze cu FC Barcelona, unde a jucat între 2011 şi 2014.

Închide ×