Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Săptămână de foc pentru Feyenoord! Fanii au venit cu o teorie incredibilă înainte de meciul cu FCSB

Feyenoord se pregătește pentru duelul cu FCSB de la București, dar pentru gruparea olandeză urmează mai apoi o partidă extrem de importantă, iar Robin van Persie va fi nevoit să ia mai multe decizii incomode.
10.12.2025 | 14:22
Saptamana de foc pentru Feyenoord Fanii au venit cu o teorie incredibila inainte de meciul cu FCSB
Robin van Persie ar putea lua o decizie surprinzătoare înainte de meciul FCSB - Feyenoord. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB și Feyenoord se vor înfrunta joi seară pe Arena Națională într-un adevărat „duel al suferinței” în Europa League, ambele formații având doar 3 puncte după primele 5 runde. În acest context, o victorie ar fi esențială pentru a păstra șanse la calificarea în faza eliminatorie, dar cele două formații sunt cu gândul și la partidele de pe plan intern, în special Feyenoord, care va juca duminică derby-ul contra marii rivale Ajax.

Ce s-ar putea întâmpla la partida FCSB – Feyenoord

În contextul în care șansele la o calificare în faza eliminatorie a Europa League par reduse în acest moment, având în vedere și programul echipei, Robin van Persie ar putea să prioritizeze derby-ul pe care Feyenoord îl va disputa pe terenul lui Ajax și să menajeze unii fotbaliști la partida cu FCSB. „De Klassieker” va avea loc duminică, de la ora 15:30, așadar timpul de odihnă este redus pentru echipa olandeză, care va evolua joi seară la București.

ADVERTISEMENT

„Acest ‘Clasic’ este unul foarte important. Echipa din Amsterdam are un sezon mult sub așteptări, iar Feyenoord este aproape sigură de locul 2, care duce în UEFA Champions League. O victorie în capitală ar lăsa-o pe Ajax la 11 puncte în urma lui Feyenoord, care ar lăsa în urmă rezultatele nefaste din ultima lună. Pentru a obține această victorie însă, jucătorii lui Feyenoord trebuie să fie odihniți înainte de meciul care va avea loc duminică, de la ora 14:30 (n.r. 15:30 în România).

Asta ar putea fi dificil, deoarece echipa are o deplasare lungă pentru meciul important de la București, care va avea loc joi. În plus, există și accidentările suferite în acest sezon. Din cauza multelor accidentări de la Feyenoord, jucătorii care sunt disponibili au fost nevoiți să joace mai mult, iar o ‘pauză’ pentru ei la acest meci ar fi binevenită”, au notat cei de la fr12.nl, site dedicat lui Feyenoord.

ADVERTISEMENT

Ce a declarat Robin van Persie cu privire la varianta de a menaja jucători la meciul cu FCSB

Feyenoord a obținut un succes clar în precedenta etapă de campionat, 6-1 contra lui Zwolle, iar la finalul partidei antrenorul principal Robin van Persie a fost întrebat dacă va odihni fotbaliștii la meciul cu FCSB în vederea derby-ului cu Ajax. „Meciul de joi pare a fi ultima noastră șansă în Europa.

ADVERTISEMENT

Știm în ce situație ne aflăm și realizăm că trebuie să avem evoluții mai bune în Europa, ne dorim cu disperare acest lucru. Dorim să profităm de această ultimă șansă și suntem concentrați pe acel meci. Ne gândim puțin și la meciul de duminică, dar ne dorim foarte mult să câștigăm cu FCSB”, a declarat fostul mare atacant.

Ce absențe are Feyenoord pentru partida cu FCSB

Lotul lui Feyenoord este de-a dreptul decimat înainte de partida cu FCSB. Conform transfermarkt, gruparea batavă are nu mai puțin de zece absențe în acest moment, toate din cauza unor accidentări. Cele mai mari probleme sunt în defensivă, unde Robin van Persie nu se poate baza pe Thomas Beelen, Gernot Trauner, Malcolm Jeng, Givairo Read și Bart Nieuwkoop. La mijlocul terenului lipsesc Jakub Moder, Shiloh ‘t Zand, In-Beom Hwang și Sem Steijn, iar „vârful” Cyle Larin este și el indisponibil.

ADVERTISEMENT
4,25 este cota oferită de BETANO pentru „X” în FCSB - Feyenoord