Românii au strălucit în întrecerile internaționale în care au fost angrenați de-a lungul săptămânii pe care o încheiem. Indiferent că vorbim de înot, canotaj, sau tenis de câmp, ”tricolorii” au fost acolo, în top.
După succesele de peste săptămână, în natație și tenis de câmp, a venit rândul canotorilor să aducă medalii pentru România. Duminică, la Cupa Mondială de la Lucerna, Elveția, sportivii noștri au urcat de șase ori pe podium.
Cel mai important succes este cel al Ancuței Bodnar și Simonei Radiș, triumfătoare în cursa de dublu vâsle feminin. Campioanele olimpice de la Tokyo, a căror poveste a dezvăluit-o în exclusivitate FANATIK, au demonstrat încă o dată că sunt cele mai bune canotoare din lume.
Echipajele feminine de la dublu, respectiv patru rame, au fost de argint. Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu au încheiat cursa, la dublu rame feminin la doar 11 sutimi de secundă (06:56.62) în urma învingătoarelor din Noua Zeelandă (06:56.51). La patru rame victoria echipajului din Marea Britanie a fost mult mai categorică, iar echipajul format Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a sosit pe locul doi, la 6 secunde în urma învingătoarelor.
În probele masculine, Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu și Florin-Marian Enache au cucerit bronzul în proba de patru vâsle, iar Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci au încheiat cursa de patru rame, pe ultima treaptă a podiumului.
Tot medalia de bronz a fost obţinută şi echipajul de 8+1 feminin format din: Gianina Beleagă, Ioana-Mădălina Moroșan, Adriana Ailincăi, Elena Logofătu, Cristina Popescu, Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu și Victoria-Ștefania Petreanu.
Săptămâna a început la fel de bine precum au încheiat-o canotorii. La Campionatele Europene de înot pentru juniori găzduite de Centru Olimpic de natație de la Otopeni, sportivii noștri au obținut 9 medalii, dintre care 5 au fost de aur.
Duminică, în ultima zi a competiţiei, David Popovici a făcut din nou spectacol şi a câştigat medalia de aur la 100 metri liber. La scurt timp, Vlad Stancu a obţinut o nouă performanţă remarcabilă, după ce a cucerit argintul la 400 metri liber.
România avea deja în palmares șapte medalii la Europenele de lângă București, dintre care patru de aur. În ordine, au urcat pe prima treaptă a podiumului David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, componenţii ştafetei masculină 4×100 m liber
Vedeta acestor întreceri, dublul campion mondial de seniori, David Popovici, și-a respectat statutul de favorit și s-a impus atât la 200 m liber, cât și la 50 m liber. Cea de a patra medalie de aur a cucerit-o Vlad Stancu la 1.500 m liber.
În bazinul de la Otopeni ştafeta mixtă de 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu), Bianca Costea la 50 m liber şi Vlad Stancu la 800 m liber, au mai cucerit medalii de argint.
Sezonul turneelor de tenis pe iarbă, care a culminat cu întrecerea de la Wimbledon, a fost de asemenea unul excelent pentru sportivii români.
După două semifinale, la Bad Homburg și la Birmingham, Simona Halep a fost aproape de a juca o nouă finală la All England Club. A fost învinsă, însă, în semifinală, de Elena Rybakina, noua ”Regină” de la Londra.
România a strălucit la Wimbledon prin junioare, mai exat Alexia Tatu şi Andreea Soare. Cele două jucătoare au jucat finala turneului U14, iar Alexia Tatu a câştigat trofeul. Sportiva de 13 ani calcă pe urmele a două nume importante din tenisul românesc, Simona Halep şi Mariana Simionescu, care au câştigat turneul de la Roland Garros în perioada junioratului.