News

Şapte reguli obligatorii ca să nu-ţi dispară banii de pe card

Obişnuieşti să faci cumpărături online sau preferi, deseori, să plăteşti cu cardul chiar şi în magazine? Dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci ar trebui să ţii cont de câteva...
06.06.2015 | 13:40
Sapte reguli obligatorii ca sa nuti dispara banii de pe card
ADVERTISEMENT

Obişnuieşti să faci cumpărături online sau preferi, deseori, să plăteşti cu cardul chiar şi în magazine? Dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci ar trebui să ţii cont de câteva „reguli” menite să te protejeze împotriva atacurilor informatice. Fie că este folosit pentru cumpărăturile online, pentru plata directă la comercianţi sau pentru retragerea banilor de la bancomat, cardul bancar este, în prezent, aproape indispensabil.

Totuşi, pentru că acesta conţine o mulţime de informaţii importante, utilizarea sa ar trebui făcută cu precauţie, doar în condiţii de siguranţă.

ADVERTISEMENT

Aici ai cele şapte sfaturi pentru securitatea cardului bancar

1. Tratează cardurile bancare precum numerarul – aşa cum niciodată nu ai lăsa la îndemâna oricui portofelul cu bani cash, la fel trebuie procedat şi cu cardul. Nu le lăsa în mâinile străinilor, potrivit wall-street.ro.

2. Cumpără online doar de pe site-uri de încredere – pentru cei care preferă comoditatea, achiziţionarea produselor dorite de pe Internet este ideală. Uneori, însă, hackerii au arme puternice, iar utilizatorii acestor site-uri cad victime furtului de identitate. Aşadar, verificaţi dacă site-ul comerciantului are sisteme de securitate. Acestea includ o adresa URL care incepe cu „https”, în loc de standardul „http”, ceea ce înseamnă că site-ul respectiv foloselte un cod de criptare la transmiterea de date online. De asemenea, este bine ca în pagină să existe un simbol sau o pictograma a unei firme de securitate online, precum Verisign sau McAfee.

ADVERTISEMENT

3. Fii atent atunci când călătoreşti – un hacker îţi poate sustrage informaţiile personale de oriunde din lume. Foloseşte-ţi cardul numai în ATM-urile bancare şi la comercianţii autorizaţi. De asemenea, este important să anunţi banca de la care ai cardul dacă urmează să călătoreşte pentru perioade mai îndelungate, în alte ţări, pentru ca aceasta să verifice dacă există achiziţii suspecte pe numele tău.

4. Evită calculatoarele şi reţelele WiFi publice – aceste platforme sunt extrem de vulnerabile, aşa că este de preferat să faci cumpărături online atunci când te conectezi la o reţea deschisă.

ADVERTISEMENT

5. Nu salva numărul cardului bancar – stocarea informaţiilor personale de pe cardul bancar pe serverul unui retailer, pentru o completare automată la achiziţii online, nu este cea mai bună decizie.

6. Păstrează codul PIN în siguranţă – nu dezvălui nimănui codul PIN al cardului tău bancar. De asemenea, nu îl nota, spre exemplu, pe agende care pot ajunge în mâinile altora.

ADVERTISEMENT

7. Fereşte-te de phising – o înşelătorie de tip phishing presupune convingerea unei potenţiale victime să dea informaţii personale, ce pot fi apoi folosite pentru a fura identitatea acesteia sau banii. Cel mai des întâlnit este cazul e-mailurilor care par a fi trimise de o bancă sau un comerciant. Dacă primeşti un astfel de e-mail care susţine, de exemplu, că a fost o problemă cu comanda ta şi este nevoie să retrimiţi informaţiile de pe card, este vorba de o înşelătorie.

Sursă:

ADVERTISEMENT
Tags: