Life

Săpun de casă, așa cum îl prepara bunica. Are un miros foarte plăcut, rețeta e foarte simplă și conține câteva ingrediente ieftine

Rețeta de săpun de casă, așa cum îl făcea bunica pe vremuri. Ai nevoie doar de câteva ingrediente pentru un săpun natural și parfumat.
19.01.2025 | 17:23
Sapun de casa asa cum il prepara bunica Are un miros foarte placut reteta e foarte simpla si contine cateva ingrediente ieftine
Săpun de casă, așa cum îl prepara bunica. Foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

Rețeta tradițională de săpun de casă este destul de simplă de urmat. A fost pasată de la o generație la alta, iar mulți dintre noi ne amintim cu drag de săpunul pe care îl găseam mereu la bunici.

Cum să prepari un săpun de casă, ca la bunica

Săpunul făcut în casă e la fel de apreciat și în zilele noastre, fiind folosit atât pentru curățenie, cât și pentru îngrijire personală. Ingredientul principal și cel mai important era grăsimea, care făcea ca pielea să rămână fină și catifelată după folosire.

ADVERTISEMENT

Deși metodele de preparare și gramajele pot varia de la o regiune la alta, ingredientele de bază rămân aceleași.

Ca să prepari un săpun de casă după rețeta tradițională a bunicilor, vei avea nevoie de următoarele ingrediente, relatează lovedeco.ro.

ADVERTISEMENT

5 kg untură de porc
1 kg sodă caustică
10 litri de apă
maxim 1 kg sare grunjoasă

Atenție la soda caustică! Este un ingredient periculos care poate provoca arsuri și trebuie să folosești mănuși când o manevrezi.

De asemenea, pentru un miros plăcut, poți adăuga plante aromatice proaspete: mentă, pelin, salvie, lavandă și uleiuri esențiale.

ADVERTISEMENT

Săpun de casă ca la bunica: mod de preparare

Potrivit sursei, prepararea săpunului se face în aer liber, la foc de lemne. Pune untura la topit într-o oală mare, pe foc mic la început. După ce s-a topit, pune treptat apa, soda caustică, plantele aromate și sarea. Poți adăuga și resturi de săpun vechi.

Trebuie să amesteci continuu cu o lingură de lemn ca să nu se lipească de oală, până când compoziția devine consistentă.

ADVERTISEMENT

Știi că e gata când lingura poate sta dreaptă în amestec și apare mirosul specific de săpun. Procesul poate dura timp de 2-3 ore. La final, poți adăuga și uleiuri esențiale cu aroma dorită.

După ce e gata, pune săpunul într-un recipient mare și plat, tip matriță, în care ai pus în prealabil un material textil. Lasă totul să se întărească peste noapte. Ai grijă la soda caustică (leșia) rămasă pe fundul oalei, deoarece este foarte periculoasă la contactul cu pielea sau ochii.

A doua zi, când săpunul s-a răcit complet, îl poți tăia în forma și mărimea dorită. Pune bucățile la uscat într-un loc ferit, unde vor trebui să stea câteva zile până sunt gata de folosit.

ADVERTISEMENT