Rupe Săpunaru contractul cu Astra? Dani Coman: ”E ULTIMUL TREN!”

Cristian Săpunaru a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Astrei, fiind lăudat meci de meci de antrenorul său, Marius Şumudică. Mai are un an de contract cu echipa din Giurgiu, dar îl bate gândul să plece.

Dani Coman, preşedintele clubului, îl înţelege pe fotbalist, deşi ar vrea ca el să continue la echipa campioană.

”Are 33 de ani, se gândeşte că este ultimul tren pentru el, ultimul contract. Dar noi încercăm să-l ţinem aici, oricum, el are contract cu noi încă un an. La fel este şi în cazul lui Budescu. Eu ştiu că nu au, deocamdată, oferte”, a declarat Dani Coman, pentru FANATIK.RO.

Coman: ”Discutăm cu Şumi!”

Marius Şumudică îşi trăieşte ultimele partide la Astra Giurgiu, după doi ani plini de satisfacţii, încununaţi chiar cu un titlu, în premieră pentru formaţia finanţată de Niculae! Pe 30 iunie, lui Şumi îi expiră contractul! Dar conducerea clubului încearcă o prelungire a contractului antrenorului.

Dani Coman, preşedintele clubului, şi Petre Buduru, preşedintele Consiliului de Administraţie, sunt oficialii care încearcă în această perioadă să-l convingă pe Şumudică să continue la Astra.

”Discutăm! Nu am ajuns, până acum, la un acord. Deşi îl cunosc bine pe Şumi, până nu semnează, nu pot să spun ceva, ce şanse sunt, cât la sută... 

Eu sper să ne înţelegem înainte de a se încheia play-off-ul, pentru că vacanţa este scurtă şi avem nevoie de un antrenor, încep pregătirile, trebuie făcut un program... ”, a declarat Dani Coman.

43 de meciuri în toate competiţiile sezonului a bifat Săpunaru pentru Astra

9 goluri a reuşit fotbalistul pentru Astra, în acest sezon, în toate competiţiile

1 milion de euro este cota de piaţă, potrivit transfermarkt.de

viewscnt
1 EUR4.6599 lei+0,0343
1 USD3.8182 lei+0,0496
1 XAU163.5981 lei+0,9231