Sărbătoare importantă pe 27 octombrie 2024, marcată în calendarul creștin-ortodox cu cruce roșie.
Creștinii români omagiază un alt sfânt, după Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pomenit pe 26 octombrie. Vorbim tot despre un Dumitru, numit Dumitru cel Nou sau Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului.
Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, sărbătoare de o importanță uriașă care are loc an de an pe 27 octombrie, specială mai ales pentru locuitorii Capitalei, se află în Catedrala Patriarhală.
Dimitrie cel Nou a avut o viață remarcabilă, devenit monah într-o mănăstire dintr-o peșteră în care a și locuit. A trăit în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar, în secolele XII-XIII, în satul Basarabov, situat pe marginea apei Lomului.
Sfântul Dimitrie cel Nou a fost păstor de vite. La un moment dat, a decis să trăiască o viață în post și rugăciune, devenind călugăr.
Legat de această sărbătoare există câteva tradiții și superstiții strânse de-a lungul timpului de credincioși, unele dintre ele recunoscute și de Biserică.
Se spune că dacă pe 27 octombrie afară este noroi și vremea e ploioasă, e semn că vom avea o iarnă grea, lungă și extrem de friguroasă. Dacă e cer senin și soare, iarna va fi blândă cu noi.
De asemenea, dacă noaptea este senin și se văd stelele cu ochiul liber, anul următor va fi unul bogat în recolte agricole. Dacă în această zi fulguiește, chiar dacă nu se așterne zăpada și se topește imediat, se spune că începutul primăverii nu va fi deloc prietenos.
Ce nu e bine să faci de Sfântul Dimitrie cel Nou, conform credințelor străvechi? Prelații ne sfătuiesc să nu ne certăm cu nimeni în această zi. Dacă facem asta vom avea parte de necazuri până la finalul anului.
E ziua în care, de asemenea, nu e bine să refuzi pe cineva care cere ajutor. Când vine vorba de ajutor, însă, aici nu e inclus și cel financiar. Se zice că nu e bine să împrumutăm bani, căci bani dați într-o astfel de zi cu greu se vor întoarce înapoi.