Sport

Sărbătoare în familia „alb-albaștrilor”! Mirko Pigliacelli s-a căsătorit după sfârșitul campionatului

Pauzele competiționale îi sunt prielnice lui Mirko Pigliacelli. După ce a devenit tata la începutul anului, portarul Universității Craiova s-a căsătorit cu Martina Bracco în Torre di Palme, Italia.
06.06.2022 | 13:02
Sarbatoare in familia albalbastrilor Mirko Pigliacelli sa casatorit dupa sfarsitul campionatului
Sărbătoare în familia „alb-albaștrilor”! Mirko Pigliacelli s-a căsătorit după sfârșitul campionatului. sursă foto: Instagram @caluki
ADVERTISEMENT

Mirko Pigliacelli a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Universității Craiova în sezonul 2021-2022 din Casa Pariurilor Liga 1. Portarul oltenilor a profitat de vacanța oferită de Laurențiu Reghecampf, după partida cu FC Botoșani, scor 2-0, din barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, și s-a căsătorit cu Martina Brocco, în Italia.

Sărbătoare în familia „alb-albaștrilor”! Mirko Pigliacelli s-a căsătorit după sfârșitul campionatului

Mirko Pigliacelli a făcut un pas important, după sfârșitul sezonului 2021-2022 din Casa Pariurilor Liga 1. Portarul Universității Craiova a profitat de pauza competițională și s-a întors în țara sa natală, Italia, acolo unde s-a căsătorit cu Martina Brocco.

ADVERTISEMENT

Titularul din poarta Universității Craiova este unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai „alb-albaștrilor”. Formația din Bănie a postat o poză cu Mirko Pigliacelli de la evenimentul din Italia, iar fanii „juveților” l-au felicitat într-un număr mare.

Mirko Pigliacelli a venit sub formă de împrumut la Universitatea Craiova de la Pro Vercelli, în vara anului 2018. Oltenii l-au transferat definitiv pe italian, după doar o jumatate de sezon petrecută în lotul „Științei”, în schimbul a 300.000 de euro.

ADVERTISEMENT

În perioada petrecută până acum în Bănie, portarul italian a câștigat două Cupe ale României ( 2017-2018 și 2020-2021) și o Super Cupă, în vara anului trecut. În cele patru sezoane, Mirko Pigliacelli a strâns 165 de partide în tricoul „alb-albaștrilor”.

Mirko Pigliacelli a devenit tată la începutul anului 2022: „Mă simt fericit și împlinit”

În cantonamentul Universității Craiova din Antalya, Mirko Pigliacelli a primit vestea că a devenit tată. Portarul „Științei” a declarat la acea vreme că și-ar dori ca fiul său să îi calce pe urme și să evolueze pentru formația din Bănie.

ADVERTISEMENT

„Mă simt foarte bine, mă simt fericit și împlinit și sper să îl văd cât mai repede! Sper că va face ce vrea el, dar dacă va fi și el portar la Craiova o să fie super. Am văzut multe mesaje și chiar le mulțumesc pentru urări! Sper să ne vedem cât mai repede la stadion, la meci, și să ne bucurăm împreună”, a declarat Mirko Pigliacelli.

Jucătorul italian este unul dintre idolii tribunelor de pe „Ion Oblemenco”, datorită prestațiilor bune pe care le-a avut în tricoul Universității Craiova. În trecut, Mirko Pigliacelli i-a comparat pe fanii „alb-albaștrilor” cu cei ai formației italiene, Napoli.

ADVERTISEMENT

„Sincer, fanii noștri au ceva special. Nu pot face o comparație. Fiecare echipă are suporterii ei, dar ai noștri sunt ceva incredibil. Dar dacă trebuie să fac o comparație, eu spun că seamănă din Italia cu galeria lui Napoli”, a spus portarul oltenilor.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea: 7,50 este cota ca echipa olteană să ia titlul în sezonul 2022/2023. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT