Șase cadre medicale de la spitale din Câmpina, infectate cu coronavirus. Este vorba de doi medici și patru asistente

Luana Martinescu    Traian Terzian   
în HotNews
07/04/2020, 11:53
Șase cadre medicale de la spitale din Câmpina, infectate cu coronavirus. Este vorba de doi medici și patru asistente
Șase cadre medicale de la spitale din Câmpina sunt infectate cu coronavirus și au fost izolate

Șase cadre medicale de la spitale din Câmpina sunt infectate cu coronavirus și au fost izolate, a anunțat Digi24.

Șase cadre medicale din Câmpina au coronavirus

Cele șase cadre medicale din Câmpina care au fost depistate pozitiv laa coronavirus sunt doi medici și patru asistente.

Unul dintre doctori este de la Spitalul Municipal din Câmpina, iar celălalt medic și cele patru asistente lucrează la un centru medical privat din oraș.

Depășiți de situație sau îngrijorați de lipsa echipamentelor de protecție necesare în astfel de cazuri, tot mai mulți medici își prezintă demisiile. Joi, 2 aprilie au renunțat opt medici ai Spitalului Câmpina, unitate medicală suport pentru pacienții cu COVID-19.

Opt medici au demisionat de la Spitalul Municipal din Câmpina

Dintre aceștia, trei se aflau în prima linie a luptei cu agentul patogen, întrucât lucrau la terapie intensivă, în vreme ce restul aparțineau de secțiile de neonatologie, interne și chirurgie. Totodată, trebuie spus că patru din cei opt medici demisionari sunt pensionari care continuau să profeseze.

Valul de demisii de la Spitalul Municipal Câmpina a venit la scurt timp după ce un medic a fost testat pozitiv cu noul tip de coronavirus. În plus, 20 de angajați ai unității medicale au fost izolați la domiciliu, pe motiv că ar fi intrat în contact cu persoana infectată.

Din nefericire, situația din spitalele românești este extrem de îngrijorătoare. La maternitatea Odobescu din Timișoara, 11 nou-născuți au fost confirmați cu coronavirus, deși mamele sunt negative.

Spitalul Universitar București s-a transformat într-un focar de infecție COVID-19. Conform Grupului de Comunicare Strategică, 35 de cadre medicale și 75 de pacienți au fost infectați cu virusul în ultimele două săptămâni.

Ultimul bilanț anunțat luni de Grupul de Comunicare Strategică arată că numărul cazurilor de coronavirus pe teritoriul României a ajuns la 4.057, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate alte 193 de îmbolnăviri. Numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 176.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles