Satul din România care a devenit pradă naturii. Din vechea așezare, doar ruinele bisericii mai sunt vizibile prin coroana copacilor.
Ascuns între Mănăstirea Prislop și Lacul Cinciș, se află un sat care pare desprins din povești. Curpenii Silvașului din Hunedoara, odinioară plin de viață, a fost complet înghițit de pădure după ce ultimii locuitori l-au părăsit în anii ’70.
Satul a luat naștere prin 1750, atunci când unele familii de munteni din Gorj s-au stabilit aici, fie fugind de turci, fie aduși de habsburgi pentru a lucra la topitoriile din zonă. Numele satului vine de la “curpen”, un arbust cu flori albe sau violete care crește pe dealuri, agățându-se de fagii și stejarii din zonă, notează adevarul.ro.
Chiar dacă astăzi e complet pustiu, lucrurile nu au fost mereu așa. Prin 1950, satul număra peste 40 de familii, avea biserică nouă și chiar o școală pentru care localnicii au muncit din greu. Oamenii se ocupau cu bocșeritul, adică produceau cărbune pentru furnalul din Toplița. Unii lucrau în topitoriile de fier din Valea Cernei sau în minele Ghelarului.
„În satul Curpenii Silvaşului din Hunedoara s-a început construirea unui locar de şcoală tot prin folosirea resurselor locale. Deocamdată, sătenii în frunte cu deputatul Ioan Alimpescu şi cu ajutorul picherului Iosif Zăvoianu, au perforat 18 găuri în stâncă, le-au dinamitat şi au scos piatra necesară pentru fundaţie.
Pentru această construcţie, sătenii au donat banii necesari cu care va fi cumpărată ţigla pentru acoperiş. În ce priveşte locul pentru construcţia şcolii, cetăţeanul Berti Alimpescu a cedat un loc de casă pentru şcoală, urmând ca el să primească un teren în altă parte”, informa ziarul România Liberă, în 1952, potrivit adevarul.ro.
Declinul a început când satul nu s-a electrificat, astfel că, unul câte unul, localnicii au început să plece spre orașe. Ei au fost atrași de locurile de muncă de la minele din Teliuc, Ghelari, Ținutul Pădurenilor sau Boița. Hunedoara și Hațegul păreau să ofere un viitor mai bun decât viața grea din satul izolat.
Astăzi, drumul spre fostul sat este aproape imposibil de parcurs, fiind acoperit de vegetație. Fotograful Lucian Ignat, care a reușit să ajungă la ruine, povestește cum a simțit că timpul s-a oprit în loc.
Deși se află într-o zonă superbă, la doar 20 de kilometri de Hunedoara și la jumătatea distanței dintre două atracții turistice importante – Mănăstirea Prislop și Lacul Cinciș – satul a fost dat uitării. Drumurile și potecile turistice ocolesc vechea așezare, lăsând-o să se odihnească sub mantia verde a pădurii.