Satul Breb, din Maramureș, este cel mai frumos loc de vizitat din inima Transilvaniei. Acest sat a devenit tot mai vizitat în ultimii ani, grație faptului că aici s-au păstrat tradițiile și spiritul trecutului, lucru fascinant nu doar pentru români, ci mai ales pentru străini.
Numele satului vine de la „breb”, un animal de apă cunoscut drept „castorul european”, care trăia în Breboaia, râul ce traversează satul. În ceea ce privește comuna din care face parte satul Breb, în Ocna Șugatag s-au descoperit ciocane de piatră, dălți și alte unelte ceea ce a dus la concluzia că aici se exploata sarea încă din epoca de piatră. Satul Breb și-a conservat foarte bine atât istoria, cât și portul tradițional, astfel că toți cei care vin aici se lasă fermecați de locuitorii care țin atât de tare la trecut și care, în fiecare duminică, își pun hainele populare și merg la biserică.
Aici există mai multe puncte de unde poate fi admirată frumusețea locului. Toate cele trei locații – Creasta Cocoșului, Lacul Morărenilor și Taul Chendroaie – sunt rezervații naturale. Tot în Breb se găsește și o biserică veche din lemn ce datează din anul 1300. Aici oamenii sunt foarte muncitori, indiferent de vârstă. Și acum se practică multe meserii vechi, printre care meșteșugul în lemn, dulgheritul, tâmplăria sau drănițâtul caselor, torsul lânii, țesutul sau confecționarea mărgelelor.
Inclusiv Prințul Charles a cumpărat în Breb mai multe case tradiționale din lemn, fermecat fiind de frumusețea locului.
„Breb este un sat tipic Maramureșan care păstrează tradițiile. Este amplasat chiar în Maramureșul istoric. Contează foarte mult și regele Charles al III-lea, a fost în Breb, i-a plăcut foarte mult, zic și localnicii că a contribuit destul de bine, alături de Viscri, dar a contribuit și la promovarea Breb. Chiar spuneau cei din Breb că poate mai trece, să le mai salte din imagine. Au multe pensiuni, e una din comunele cunoscute. Pornind din Breb poți să vizitezi tot Maramureșul istoric, pe distanțe la îndemână, de o oră-două cu mașina. Chiar dacă nu toți turiștii străinii se vor caza in sat, o să viziteze localitatea și au ocazia să vadă România”, spune Traian Bădulescu, consultant și jurnalist în turism, pentru FANATIK.
Simbolul țăranului din Maramureș, poarta mare din lemn, este un element de arhitectură definitoriu pentru toate cele patru localități ale comunei. În funcție de cât de mare sau cât de ornamentată este poarta, așa ne putem da seama de statutul social și economic al familiei respective. În mare parte, motivele de pe aceste porți construite din trei stâlpi din stejar, sunt funia, însemnele solare, dintele de lup și ghinul, vasul cu flori, florile stilizate, arborele vieții și motive romboidale de diverse dimensiuni.
Satul Breb a fost inclus pe lista celor mai frumoase sate din România, fiind unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Satul dispune și de un traseu, cunoscut drept Drumul Verde, unde mașinile nu au acces, iar cei care vor să viziteze satul o pot face doar cu bicicleta. Acest traseu este lung de peste 80 de kilometri și cuprinde alte 7 sate tradiționale.
Pe TripAdvisor au fost lăsate nenumărate recenzii despre satul Breb: „Este o călătorie extraordinară înapoi în timp într-un sat magic din nordul României”, „Reușește să te cufunde complet în atmosfera veche, rustică, păstrând în același timp confortul facilităților moderne. Casele vechi au interioare unice și deosebite, amenajate cu gust și foarte confortabile”, sunt câteva dintre părerile celor care au vizitat acest mic colț de Rai din România.
„Turismul rural e destul de bine ancorat și promovat. Avem mulți turiști străini și români care aleg pensiunile rurale. La partea de turism rural suntem în top 10 european de vreo 25 de ani, deci stăm foarte bine. Nu e un turism de masă, nu poți să cazezi în aceeași comună, același sat, mii de turiști, să îi aduci cu avionul până la un aeroport și după aceea să îi cazezi, cum e pe litoral. E un turism de nișă foarte căutat, iar străinii iubesc autenticitatea, tradițiile, gastronomia. Breb e încadrat și într-un peisaj de munte superb, atrage foarte mult peisajul. Avem meșteșugari, poți să ajungi rapid la Botiza, Săpânța, Borșa, alte regiuni ale Maramureșului, pana la urmă asta atrage Maramureșul, tradiții, gastronomie, vestitele biserici istorice de lemn, cu turnurile înalte. Pe vremea Imperiul austro-ungar, nici nu aveau voie românii să își facă biserici din piatră, așa că le făceau din lemn”, mai afirmă Bădulescu, vicepreședinte al Clubului Presei de Turism FIJET România.
Satul breb a fost inclus, alături de satul Polovragi, pe lista locurilor din lume ce vor fi integrate într-un program de modernizare turistică, intenția fiind includerea în topul Best Tourism Villages 2024. Doar cele două sate au fost selectate din cele șase înscrise de România. Programul Upgrade al UN Tourism, din cadrul ONU, acordă sprijin satelor alese pentru dezvoltarea și îmbunătățirea domeniilor de activitate mai puțin dezvoltate pentru a crește nivelul de competitivitate pe piața turistică mondială.
Cele 20 de sate selectate pentru a participa la campania de modernizare sunt: Breb, România; Campo Ramón, Argentina; Cap Malheureux, Mauritius; Cascas, Peru; Choshuenco, Chile; Mexcaltitán de Uribe, Mexic; Mittelberg, Austria; Pals, Spania; Piedades Sur, Costa Rica; Polovragi, România; San Juan Bautista, Chile; Santa Catarina Palopó, Guatemala; Seonhakdong, Coreea; Shirayama, Japonia; St. Leonhard in Pitztal, Austria; St. Leonhard în Pitztal, Austria; Yamakoshi, Japonia; și Yörük, Turcia.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Programul Upgrade este o inițiativă globală a Organizației Mondiale a Turismului. Misiunea acestei inițiative este să identifice destinațiile rurale deosebite din statele membre unde se valorifică și conservă patrimoniul cultural și natural. În urma deciziei includerii în acest top, ONU intenționează să investească sume considerabile de bani pentru a aduce satul Breb și Polovragi în topul mondial.
În topul celor 55 „cele mai bune sate turistice” se numără locații din Arabia Saudită, Egipt, Spania, Japonia, Grecia, China, Thailanda, Mexic, Argentina, Peru, Portugalia și Italia.