Life

Satul din România unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care rămân fără din cauza incendiilor. “Încă există umanitate”

Satul din România unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care le-au pierdut în urma incendiilor. Gestul uimitor al comunității.
15.04.2024 | 18:55
Satul din Romania unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care raman fara din cauza incendiilor Inca exista umanitate
Într-un sat din România se construiesc case pentru cei care le pierd în urma incendiilor. Sursa foto: primariadarova.ro, Libertatea/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Satul din România unde locuitorii construiesc case gratis pentru oamenii care rămân fără ele în urma incendiilor. Este un gest impresionant făcut de comunitate.

Satul din România unde locuitorii construiesc case gratis pentru cei care le pierd în urma incendiilor

După ce locuința unei familii din Darova, județul Timiș, a fost distrusă în urma unui incendiu, soții Ursea și cei trei copii ai lor au rămas fără casă.

ADVERTISEMENT

Locuitorii comunei s-au mobilizat pentru a ajuta familia. Iulia (33 de ani) și Doru Ursea (47 de ani) au muncit foarte mult pentru gospodăria lor, dar și pentru a le asigura celor trei copii, cu vârste de 6, 12 și 15 ani, un trai decent.

În ultimii ani, aceștia au economisit și au împrumutat bani de la bancă pentru a-și pune la punct gospodăria. Sâmbătă, 30 martie 2024, munca lor a fost distrusă de incendiu, care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o priză. În cămara de lângă camera copiilor era o ladă frigorifică a reprezentat cauza.

ADVERTISEMENT

Totul a ars în doar 20 de minute, iar soții au reușit să scoată la timp copiii și animalele, dar și alte câteva lucruri. Incendiul s-a produs la doar două săptămâni de când soții Ursea au finalizat casa.

“Chiar sâmbătă (n.r. – în ziua incendiului) am fost să iau flori pentru noua terasă”, a povestit Iulia Ursea. “Când ia foc, nu mai ai ce să-i faci. Am reușit să scot caii din grajd. În rest, nimic”, a adăugat soțul acesteia, Doru, potrivit Libertatea.

ADVERTISEMENT

Soții Ursea nu au încheiat o poliță de asigurare la casă, însă ceilalți oameni din sat le-au spus că totul va fi bine și că nu trebuie să-și facă griji. Comunitatea din Darova a început să-i ajute deja cu reparațiile casei.

Muncitorii și-au luat liber pentru a ajuta familia

Imediat după incendiu, a doua zi, resturile care au rezultat în urma focului au fost îndepărtate cu ajutorul primăriei. Partea veche a locuinței a fost demolată.

ADVERTISEMENT

În nici o săptămână, fundația casei a fost turnată, iar zidurile ridicate. Mai mulți muncitori s-au oferit să ajute familia. În jur de 20 de oameni se aflau pe șantier atunci când au fost ridicate zidurile.

“Ajutăm oamenii la necaz, că i se poate întâmpla oricui. Ne cunoaștem de multă vreme”, a spus un voluntar. Mulți dintre muncitori și-au luat liber pentru a putea ajuta.

Soții Ursea au fost impresionați de ajutorul primit și sunt recunoscători pentru tot. “Multă lume a sărit să ne ajute. Încă există umanitate. Nici n-am cuvinte să spun cât de mult apreciez”, a spus Iulia Ursea.

Oamenii din comună au sărit în ajutorul lor imediat ce a avut loc incendiul. “Toată lumea a sărit. Oameni pe care nu i-am cunoscut. Au venit cu bani, cu ajutoare. Sper să nu pățească nimeni ce am pățit eu”, a spus și Doru Ursea.

Un bărbat pe care nu îl cunoștea i-a oferit 200 de euro, dar au primit și alte sume de bani din partea oamenilor. Mulți necunoscuți au sărit și ei în ajutor. De altfel, unii s-au oferit să-l ajute pe Doru să achiziționeze materialele pentru casă.

“Altul mi-a dat 100 de euro, altul 500 de lei. 1.000 de lei, 2.000 de lei, altul 100, altul 50. Cât a putut fiecare. S-au strâns bani mulți.

Cineva mi-a spus că îmi cumpără țigla toată, din care model aleg eu. Ți-e și rușine să spui țvreau din aiaț. Altul îmi face lemnul, unul îmi bagă curentul”, a mai spus acesta.

Un caz similar a avut loc și anul trecut, la începutul lui iunie. Casa unei familii penticostale a fost distrusă de incendiu, iar Biserica Penticostală aflată în Cartierul Balta Lată din Lugoj a organizat o colectă. În scurt timp s-au strâns peste 23.000 de euro. Zeci de oameni erau în curtea familiei pentru a ajuta cu tot ce se putea.

ADVERTISEMENT
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat...
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
Bază aeriană din Crimeea în flăcări după un atac cu rachete ATACMS VIDEO
Bază aeriană din Crimeea în flăcări după un atac cu rachete ATACMS VIDEO
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
O masă de aer rece deasupra României a readus iarna în unele zone....
O masă de aer rece deasupra României a readus iarna în unele zone. De când revine căldura
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Minodora nu mai doarme cu soțul ei, după o căsnicie de 20 de...
Minodora nu mai doarme cu soțul ei, după o căsnicie de 20 de ani: "Tot am mai încercat, dar nu pot!"
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar...
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar fi sedus și înșelat un bătrân din Milano. Imagini incredibile cu femeia și jurnaliștii italieni
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a...
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2...
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2 Mai: cel puțin 33 de milioane de euro. Cine va plăti
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor...
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze