Sport

Transfer surpriză în SuperLiga! Fostul jucător al lui Koln şi al naţionalei Serbiei a semnat

18.09.2026 | 16:00
Transfer surpriza in SuperLiga Fostul jucator al lui Koln si al nationalei Serbiei a semnat
Clubul din România care a dat lovitura cu fundașul trecut pe la Koln. Foto: Profi Media / Colaj FANATIK.
Un club din SuperLiga a dat lovitura cu ultimul transfer. Fotbalistul care a evoluat la Koln și are selecții la naționala Serbiei vine să joace în România.
ADVERTISEMENT

Mercato de vară s-a încheiat în România pe data de 8 septembrie, însă echipele încă mai pot semna cu jucători liberi. FC Voluntari, revenită anul acesta în SuperLiga, tocmai a adus un jucător care a evoluat în Germania la Koln și care are selecții pentru naționala Serbiei.

FC Voluntari a semnat cu Sava Cestic, fostul jucător al lui Koln

FC Voluntari vrea să facă uitat eșecul cu Rapid din etapa trecută. Ilfovenii și-au prezentat noua achiziție: Sava Cestic. Este vorba de un fundaș central în vârstă de 25 de ani cu experiență în Olanda și Germania, unde a trecut pe la FC Koln. De asemenea, stopper-ul a bifat și două prezențe la naționala Serbiei. Anunțul a fost făcut de echipa ilfoveană chiar pe pagina oficială a clubului.

ADVERTISEMENT

„Bine ai venit, Sava Cestic! Ne bucurăm să anunțăm că Sava-Arangel Cestic este noul jucător al FC Voluntari, fundașul central semnând un contract valabil pentru două sezoane. Născut pe 19 februarie 2001, la Offenbach am Main, în Germania, Sava are 1,92 m și poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca mijlocaș defensiv. Internațional sârb, acesta a trecut prin mai multe selecționate de juniori ale Serbiei, înainte de a ajunge la prima reprezentativă.

Și-a început parcursul în fotbal la SG Rosenhöhe, după care a trecut pe la Kickers Offenbach și FSV Frankfurt. A continuat apoi în academiile celor de la Schalke 04 și 1. FC Köln, unde și-a facut debutul în fotbalul profesionist. În 2020 a ajuns la prima echipă a celor de la 1. FC Köln, evoluând în Bundesliga. Ulterior, a jucat în Croația, pentru HNK Rijeka, iar apoi s-a mutat în Olanda, unde a evoluat pentru Heracles Almelo.

ADVERTISEMENT

La nivel internațional, Sava a reprezentat Serbia la U17, U19 și U21, iar în 2021 a debutat pentru prima reprezentativă, pentru care a strâns două selecții. Bine ai venit la FC Voluntari, Sava! Îți dorim cât mai multe meciuri și cât mai multe reușite în tricoul bleu!”, a scris FC Voluntari pe pagina oficială.

ADVERTISEMENT

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de FCVoluntari (@officialfcvoluntari)

Ce transferuri a făcut FC Voluntari în vară

Readusă în SuperLiga de Florin Pîrvu, același antrenor cu care a retrogradat, FC Voluntari a fost activă pe piața transferurilor în această vară. Cele mai importante adiții în lotul ilfovenilor sunt cele ale lui Denis Haruț și David Kiki, ambii foști campioni ai României cu FCSB. Și aducerea lui Adi Chică-Roșă este una importantă, întrucât atacantul transferat de la Petrolul are o vastă experiență în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

La capitolul plecări, cea mai însemnată rămâne categoric despărțirea de Adam Nemec. Slovacul evoluase pentru FC Voluntari timp de 5 ani, timp în care bifase 164 de meciuri, 39 de goluri și 14 pase decisive.