Mihai Stoica a vorbit la superlativ despre Daniel Bîrligea. Atacantul de la FCSB a impresionat atât pe teren, cât și la declarații, după FCSB – Drita 3-2.
Daniel Bîrligea a fost eroul lui FCSB în prima manșă a dublei cu Drita din turul 3 preliminar UEFA Europa League. Atacantul brăilean a marcat două goluri în victoria cu 3-2 a roș-albaștrilor.
A fost primul succes al campioanei României după patru înfrângeri consecutive. Încercând să găsească explicații pentru pasa proastă a FCSB-ului, Bîrligea a izbucnit în lacrimi la declarații. Gestul l-a impresionat pe Mihai Stoica.
„(n.r. – lacrimile lui Bîrligea) A fost impresionant. Mă bucur că sunt jucători care se pot manifesta așa. Vorba lui Dan Bitman și Holograf: ‘Și bărbații plâng câteodată’. Unii nu înțeleg că și fotbaliștii sunt oameni. Chiar dacă au nu știu ce contracte”, a declarat Mihai Stoica, la TV Prima Sport.
Daniel Bîrligea a lipsit în startul de sezon. El a ratat inclusiv Supercupa României, disputată și câștigată cu 2-1 împotriva lui CFR Cluj. Atacantul a revenit pe teren la returul cu Shkendija, pierdut de roș-albaștrii cu 1-2.
„Chiar am stat de vorbă ieri, în dimineața meciului, cu Daniel Bîrligea, cu Mihai Popescu, Mihai Lixandru, Târnovanu și Șut. Asta era brigada lor. Venise și Tase, care s-a dus să se antreneze. Și era mâhnit că l-a durut. A forțat și a făcut fractură de stres.
Poate dacă era mai repede apt… Îți dai seama cât își dorea să joace cu CFR? Să joace în cupele europene? Anul trecut au fost patru meciuri și n-a jucat cu CFR. Și abia acum a fost acel Daniel Bîrligea! Cu Shkendija nu era de 90 de minute.
Poate nici aseară nu era, dar uite că a fost. Era supărat. Toți erau cu privirea în pământ”, a adăugat președintele C.A. de la FCSB.