Argentina speră să câștige un nou trofeu important după triumful de la Cupa Mondială din Qatar din 2022. Lionel Scaloni a anunțat lotul pentru Copa America.
Copa America 2024 va avea loc în perioada 20 iunie – 14 iulie în Statele Unite. Argentina lui Lionel Messi este favorită la trofeu, având statutul de campioană mondială. Lionel Messi speră să ridice un nou trofeu și să scoată oamenii în stradă.
Deși joacă în MLS, la Inter Miami, Leo Messi rămâne vedeta echipei. Argentinianul a fost convocat de selecționerul Lionel Scaloni în lotul lărgit de 29 de jucători. El va renunța la 3 dintre ei, însă mai mult ca sigur Messi va juca la Copa America.
Messi are un sezon de vis la Inter Miami. Superstarul argentinian a reușit să înscrie 10 goluri și să ofere 13 pase decisive în numai 10 partide în campionat. Echipa din Florida la care joacă Messi, Luis Suarez, Sergio Busquets și Jordi Alba este pe primul loc în conferința de est în MLS.
Cea mai surprinzătoare absență este cea a lui Paulo Dybala. Atacantul a fost prezent la Cupa Mondială, însă a jucat foarte puțin, intrând pe finalul meciurilor. La AS Roma a reușit în acest sezon să înscrie 16 goluri și să dea 10 assisturi în 38 de meciuri.
Portari: Franco Armani, Geronimo Rulli, Emiliano Martinez
Fundași: Gonzalo Montiel, Nahuel Molina, Leonardo Balerdi, Cristian Romero, Germán Pezzella, Lucas Martínez Quarta, Nicolás Otamendi, Lisandro Martínez, Marcos Acuña, Nicolás Tagliafico, Valentín Barco.
Mijlocași: Guido Rodríguez, Leandro Paredes, Alexis Mac Allister, Rodrigo De Paul, Exequiel Palacios, Enzo Fernández, Giovani Lo Celso, Ángel Di María, Valentin Carboni.
Atacanți: Lionel Messi, Ángel Correa, Alejandro Garnacho, Nicolás González, Lautaro Martínez, Julián Álvarez.
Argentina va juca în Grupa A la Copa America împotriva reprezentativelor statelor Peru, Canada și Chile. Pumele nu ar trebui să aibă probleme în faza grupelor. Argentina a câștigat competiția și ediția trecută. Atunci echipa lui Messi a câștigat cu 1-0 în fața Braziliei, după golul lui Di María.
Până la debutul la Copa America, Argentina va disputa două meciuri de pregătire, împotriva Ecuadorului, pe 10 iunie, și a Guatemalei, pe 14 iunie. Ambele meciuri se vor juca în Statele Unite, la Chicago și Washington.
Copa America 2024 va debuta cu un meci spectaculos, Argentina – Canada, pe stadionul Mercedes-Benz Arena din Atlanta, care are o capacitate de 71.000 de locuri. Finala competiției se va disputa în Miami, pe Hard Rock Stadium, care poate găzdui 65.000 de spectatori. Această competiție reprezintă un test important pentru organizatorii Campionatului Mondial din 2026, care se va desfășura tot în America de Nord.