Presa iberică a dezvăluit abuzuri de neimaginat petrecute în centrele de copii și juniori ale Barcelonei. Este de așteptat ca acest nou scandal să zguduie din temelii gruparea catalană.
Conform celor relatate de Diari Ara, fostul șef al centrului de copii și juniori de la Barcelona, Albert Benaiges a fost denunțat poliției sub acuzația de abuz sexual asupra minorilor.
O investigație amănunțită a presei catalane a scos la iveală detalii înfiorătoare petrecute în cei 38 de ani de când Albert Benaiges este profesor de educație fizică și sport la L”Escola Barcelona, din cartierul Les Corts.
Peste 60 de mărturii depuse împotriva lui Benaiges l-au forțat pe acesta să își dea demisia și să plece de la Barcelona.
Cererea sa de a demisiona a fost înregistrată la data de 2 decembrie. Albert Benaiges este de foarte mult timp în cadrul clubului și i-a antrenat pe mulți dintre jucătorii de top produși de Barca după anii 2000. Inclusiv Leo Messi și Andres Iniesta.
Conform anchetei declanșate de Diari Ara, a ieșit la iveală că Benaiges ar fi abuzat și hărțuit minori, fete și băieți, din diferite generații, cu vârste de până la 13 ani.
Un grup de foști cursanți care s-au confruntat cu comportamentul lui Benaiges a decis să depună plângere la poliție. O fată a fost și ea vineri, la autorități, și a povestit ce i s-a întâmplat.
În declarația de răspuns a lui Benaiges către ziarul catalan, acesta neagă că ar fi atins vreodată un copil, dar recunoaște că nu va mai recurge niciodată la astfel de gesturi. Într-un fel, el își recunoaște astfel vinovăția.
Albert Benaiges este o figură de prim rang a fotbalului juvenil de la Barcelona. El a venit în club odată cu victoria la alegeri a actualului președinte, Joan Laporta.
Pe vremea când Alexanco era antrenor la echipa mare, Benaiges a fost numit șef al centrului de copii și juniori de la FC Barcelona.
Munca sa a fost axată în special pe echipele de copii și cadeți din clubul catalan.
Din punct de vedere tehnic, lui Benaiges i se pot recunoaște unele merite ale implementării ideilor tactice. De exemplu, el a fost la baza ideii că extremele trebuie să joace cu piciorul de bază, iar apetitul ofensiv al fundașilor laterali trebuie limitat în raportul apărare-atac.