Scandal monstru în Belgia! Cei de la DAZN nu se mai înțeleg cu oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal vizavi de contractul pentru drepturile de televizare din Pro League, iar acest lucru ar putea avea un impact teribil în foarte scurt timp. Chiar la finalul acestei săptămâni, când se ia foarte serios în calcul posibilitatea ca meciurile din acest campionat să nu mai fie difuzate la TV.
De asemenea, dacă se va ajunge în acest scenariu, ar urma ca efectele negative să se întindă și asupra utilizării sistemului VAR la partidele respective.
Asta pentru că, dacă situația nu se rezolvă până atunci, deținătorul drepturilor de televizare este decis să nu mai trimită pe stadioane și camerele suplimentare, extrem de necesare în multe situații pentru rezolvarea fazelor delicate de arbitraj.
Așadar, s-ar putea ajunge ca arbitrii să fie nevoiți să se bazeze în acest sens doar pe camerele fixe existente deja, folosite în principal pentru asigurarea transmisiei tv obișnuite.
Cei de la platforma de streaming DAZN au decis să rezilieze contractul cu Pro League pentru că nu au reușit să ajungă la acorduri în condițiile dorite pentru revânzarea meciurilor către alți furnizori și astfel ei nu au mai obținut profitul scontat din acest punct de vedere, informează jurnaliștii de la De Telegraaf.
Așadar, au susținut că legislația belgiană din această perspectivă prevede că nicio societate care întreprinde activități economice pe teritoriul acestei țări nu este obligată să vândă un produs în pierdere, așa cum susțin ei că a fost cazul aici. Astfel, au reziliat unilateral contractul cu Pro League, iar ulterior au încercat să negocieze unul nou, bineînțeles în condiții mai bune pentru ei din punct de vedere financiar.
Până în acest moment nu s-a ajuns la o înțelegere între cele două părți, întrucât cei de la Ligă nu au reacționat încă vizavi de propunerea semnării unui nou contract. Și la prima vedere pare că ar urma să mai dureze ceva timp până când acest lucru se va întâmpla. În caz contrar, meciurile din prima ligă de fotbal belgiană nu vor mai fi difuzate la TV, începând chiar cu etapa de la finalul acestei săptămâni.
Contractul proaspăt reziliat presupunea ca DAZN să plătească în fiecare an către Pro League suma de 84 de milioane de euro, cu posibilitatea achitării în 12 rate, pentru difuzarea meciurilor din prima ligă belgiană.