Sport

EXCLUSIV / Hamroun, prins de Rădoi cu femeia în cantonament!

Jugurtha Hamroun a fost protagonistul unui episod care a agitat apele în cadrul echipei: a chemat o tînără în cameră şi a fost prins de staff-ul tehnic! Surpriză: Rădoi l-a iertat! ...
08.09.2015 | 00:05
EXCLUSIV  Hamroun prins de Radoi cu femeia in cantonament

Jugurtha Hamroun a fost protagonistul unui episod care a agitat apele în cadrul echipei: a chemat o tînără în cameră şi a fost prins de staff-ul tehnic! Surpriză: Rădoi l-a iertat! 

Mirel Rădoi a încercat de la venirea la Steaua să instaureze o disciplină de fier. Cel puţin la nivel teoretic, Rădoi le-a transmis fotbaliştilor că, indiferent de nume, vor plăti aspru orice abatere de la Regulamentul de Ordine Interioară. Şi a respectat ceea ce a spus… cînd a avut interesul! FANATIK vă prezintă un episod halucinant petrecut în cadrul lotului, pe care tehnicianul a decis să îl „muşamalizeze”.

Întindere cu Rosenborg… A chemat „asistenta” la hotel!

Era finalul primei reprize din meciul tur cu Rosenborg. Jugurtha Hamroun face un sprint. Vine pauza. De la cabine, fotbalistul algerian nu se mai întoarce pe teren. Are probleme la coapsă. Ulterior, medicii aveau să pună diagnosticul de întindere. Pe teren, urmează un coşmar pentru Steaua. Norvegienii rup în două tabela: 3-0 pentru Rosenborg. La ieşirea de la vestiare, africanul nu pare extrem de afectat. Dimpotrivă, el îndeamnă la optimism: „În prima repriză ne-am păstrat organizarea bine, dar nu ştiu ce s-a întîmplat în repriza a doua. Cred că am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Rosenborg, fizic, a fost mai bună ca noi. Dar repriza a doua nu mi-o pot explica. Dacă vă aduceţi aminte, cei de la Trencin, după ce au pierdut 0-2 acasă, au venit şi au cîştigat 3-2 aici şi au fost aproape de calificare. Haideţi să luăm drept model acest meci şi să dăm tot ce avem mai bun”. Iar el avea să dea tot ce are mai bun. La hotel. Campioana a revenit la stabilimentul din zona Cotroceni, unde echipa intră în cantomanent înainte şi după meciuri. Pentru Hamroun aveau să înceapă „prelungirile” jocului cu Rosenborg. Fotbalistul, accidentat, a simţit că are nevoie de un tratament şi ar fi chemat o „asistentă personală” să îl ajute.

Prins pe camerele video: „penalty” clar!

Crezînd că nimeni nu mai stă să vegheze ce se întîmplă în hotel după un rezultat atît de dezastruos, Hamroun a decis că noaptea va fi prea lungă pentru a o petrece singur. Astfel, în camera algerianului ar fi ajuns, conform surselor FANATIK, o domnişoară, lucru interzis de Regulamentul de Ordine Interioară al Stelei! Ghinionul algerianului este că respectiva tînără a atras atenţia personalului hotelului şi, cum-necum, informaţia a ajuns la urechile lui Mirel Rădoi! Pentru a se asigura că nu este doar un zvon nefondat şi fiindu-i greu să creadă că un jucător ar avea tupeul să încalce atît de grav disciplina impusă de el, Rădoi ar fi cerut, ulterior, ca la o emisiune sportivă, proba video! „Din ce ştim noi, Mirel s-ar fi uitat pe înregistrările de la hotel şi ar fi văzut-o pe respectiva domnişoară. Era negru de supărare. Nu îl credea în stare pe Hamroun de aşa ceva”, afirmă sursele noastre.

Şedinţă în vestiar! „E mai grav decît ce a făcut Tamaş!”

Incidentul care l-a înfuriat pe Mirel Rădoi părea că va duce la excluderea din lot a fotbalistului de 26 de ani, mai ales că „isprava” africanului ajunsese deja şi la urechile colegilor. Conştient că poate pierde din mînă echipa dacă va trece peste o astfel de faptă, Rădoi a ţinut o şedinţă în faţa tuturor jucătorilor. Cu un ton dur, extrem de supărat şi de dezamăgit, tehnicianul ar fi afirmat că pentru el episodul în care a fost implicat Hamroun „este mai grav decît ce a făcut Tamaş” şi că va lua măsurile care se cuvin.

Mister neelucidat: de ce nu a mai fost pedepsit?!

Cu toate că discursul a fost unul ascuţit şi Rădoi părea hotărît să renunţe la Hamroun, cel puţin pentru o perioadă, acest lucru nu s-a mai întîmplat, spre uimirea fotbaliştilor şi a celorlalţi oameni din staff. „La cum a vorbit Mirel în vestiar, toată lumea se aştepta ca Hamroun să fie exclus din lot. Doar că asta nu s-a mai întîmplat şi deja au apărut voci care se întreabă dacă nu cumva el este dur doar cu cei împotriva cărora are ceva”, susţin sursele FANATIK. În acest moment, la nivelul clubului circulă două variante legate de hotărîrea lui Rădoi: fie a dorit să ascundă acest scandal, mai ales că Hamroun nu a putut juca din cauza accidentării în meciurile cu CS U Craiova, Rosenborg (returul) şi Viitorul, fie l-a informat pe Gigi Becali şi acesta i-a cerut să îl ierte pe mijlocaş, care a fost un om important pentru Steaua în debutul sezonului.

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!

Dacă Jugurtha Hamroun a scăpat fără să fie trecut pe linie moartă de Mirel Rădoi, nu acelaşi lucru s-a întîmplat cu alţi doi colegi de-ai săi. Astfel, în acest sezon, Rădoi a aplicat la sînge regulamentul cu Gabriel Tamaş, pe care l-a dat afară după ce acesta nu s-a prezentat la un antrenament al echipei, bănuit fiind că ar fi avut o noapte grea în prealabil, şi cu Gabriel Iancu, exclus din lot după ce a lovit nervos cu piciorul într-o minge la un exerciţiu şi ar fi comentat la adresa antrenorului. Decizii discreţionare care dau apă la moară celor care susţin că Rădoi ar fi avut o listă neagră la venirea la Steaua şi a căutat cu orice preţ să îi elimine din lot pe cei aflaţi pe ea.

Tags: