Scandal de proporții în Ligue 1, la Montpellier. Mamadou Sakho, fundașul central cu meciuri în tricoul lui PSG și Liverpool, a fost suspendat și urmează să fie dat afară de la echipă după ce și-a bătut antrenorul. Fotbalistul a avut o dispută în vestiar cu armeanul Michel Der Zakarian.
Montpellier nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere sportiv. Formația pregătită de Michel Der Zakarian ocupă locul 14 în Ligue 1, cu 9 puncte după 8 etape. După antrenamentul de marți, vestiarul echipei a „explodat”.
Mamadou Sakho l-a bătut pe antrenorul Michel Der Zakarian, în vârstă de 60 de ani, pentru că tehnicianul i-ar fi reproșat fotbalistului că este „plângăcios”. Jurnaliștii de la L’Equipe au reconstituit incidentul și doar ceilalți jucători de la Montpellier au făcut ca situația să nu degenereze.
În cadrul unui antrenament, un joc-școală, Mamadou Sakho a fost faultat de un coechipier și s-a înfuriat. Antrenorul Michel Der Zakarian nu a intervenit, iar fundașul central a mers direct la vestiare fără să scoată vreun cuvânt.
Ajuns la vestiare, Michel Der Zakarian a cerut explicații și i-a reproșat fostului jucător de la PSG și Liverpool faptul că a plecat în mijlocul ședinței de pregătire. Mamadou Sakho a venit cu replica, după care antrenorul i-a strigat: „Ești un plângăcios”.
În vârstă de 33 de ani, Mamadou Sakho a cedat nervos, l-a strâns de gât pe antrenor după care l-a împins cu brutalitate la pământ, susțin martorii. Astfel, Montpellier a demarat o anchetă internă și a luat decizia de a-l suspenda pe Mamadou Sakho.
Fundașul francez a absentat de la antrenamentul de miercuri al lui Montpellier. Conform sursei menționate, Mamadou Sakho va fi chemat pentru a expune propria versiune asupra cazului. Ulterior, contractul său cu Montpellier va fi reziliat.
Mamadou Sakho a adunat numeroase meciuri în tricoul celor de la PSG și Liverpool, perioadă în care fundașul a atins cea mai mare cotă de piață a carierei. În 2014, valoarea fotbalistului era estimată la 19 milioane de euro.
Ajuns la Montpellier în vara anului 2021, Mamadou Sakho a intrat în ultimul an de contract, iar francezii nu aveau în plan să-i prelungească șederea pe „Stade de la Mosson”. În actuala stagiune, Sakho a adunat doar 6 minute la Montpellier în victoria cu Lorient, scor 3-0.
Mai mult decât atât, fanii lui Montpellier l-au luat în vizor pe Mamadou Sakho. Ultrașii formației franceze au afișat un mesaj dur la adresa jucătorului. De cealaltă parte, antrenorul Der Zakarian este un nume respectat la Montpellier.
Armeanul a fost jucător al francezilor în perioada 1988-1998. Michel Der Zakarian a mai fost antrenor principal la Montpellier în perioada 2017-2021.