News

Scandal de proporții la o mănăstire din Hunedoara. Doi bărbați, agresați de enoriași pentru că au reproșat că slujba se ține în biserică. Video

24.05.2020 | 21:39
Scandal de proportii la o manastire din Hunedoara Doi barbati agresati de enoriasi pentru ca au reprosat ca slujba se tine in biserica Video
ADVERTISEMENT

Un scandal de proporții s-a iscat, duminică, la o mănăstire din județul Hunedoara, acolo unde slujba s-a ținut în interiorul bisericii.

Scandal de proporții la o mănăstire din Hunedoara

Conform Adevărul, tot scandalul de la mănăstirea Jieț din județul Hunedoara s-a iscat atunci când doi bărbați le-au reproșat măicuțelor că slujba se ține în biserică și încalcă regulile impuse de autoritățile statului.

ADVERTISEMENT

Cei doi bărbați au fost agresaţi de enoriaşi și scoși din incinta mănăstirii. Ulterior, victimele s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Petroşani declarând că au fost victimele unei agresiuni.

Astăzi la mănăstirea la mănăstirea Jiet jud Hunedoara

Posted by Andrei Robert on Sunday, 24 May 2020

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, stareţa Mănăstirii Jieţ a sesizat Poliţia că în lăcaşul de cult a avut loc un scandal.

ADVERTISEMENT

”Enoriaşii care au participat la slujbă nu au putut fi identificaţi”

”Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de către stareţa unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbaţi din municipiul Petroşani în vârstă de 36 şi 47 de ani au avut divergenţe cu călugărițele mănăstirii”, se arată în comunicat.

Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriaşii au încercat să îi calmeze pe cei doi şi le-au cerut să facă linişte şi să părăsească incinta, dar aceştia au adresat injurii şi ameninţări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriaşi să îi scoată cu forţa din incinta mănăstirii.

ADVERTISEMENT

”Enoriaşii care au participat la slujbă nu au putut fi identificaţi, întrucât până la sosirea echipajului de Poliţie, aceştia au plecat de la faţa locului, iar călugării nu le cunoşteau identitatea”, mai anunță poliția.

În cauză se vor efectua cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Totodată, poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

ADVERTISEMENT

Fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost reţinut de procurorii din Iaşi. El a fost arestat pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar privind săvârşirea de acte sexuale cu un minor.

ADVERTISEMENT