ADVERTISEMENT
Fotbal international

Scandal de rasism în Germania! Jucătorii echipei U16 a Herthei Berlin au ieșit de pe gazon din cauza injuriilor primite de la adversari

Autor: Francisc Oprea | 15.12.2019 | 14:25
Scandal de rasism în Germania! Jucătorii echipei U16 a Herthei Berlin au ieșit de pe gazon din cauza injuriilor primite de la adversari
Jucătorii Herthei U16 au ieșit de pe gazon din cauza scandărilor rasiste. Sursă Foto: Twitter

Rasismul a lovit și fotbalul din Germania. Cel mai recent incident s-a întâmplat în timpul unui meci din Bundesliga U16. Juniorii clubului Hertha Berlin au ieșit de pe teren în minutul 68 al meciului cu VFB Auerbach, din cauza scandărilor rasiste ale jucătorilor adverși.

ADVERTISEMENT

Bundesliga, rasism la juniori

Echipa U16 a clubului Hertha a întâlnit echipa similară a celor de la VFB Auerbach pentru un meci din campionatul de juniori al Bundesligii. Formația din Berlin conducea cu 2-0 în minutul 68, moment în care au decis să iasă de pe gazon din cauza scandărilor rasiste venite chiar din partea taberei adverse.

Oficialii Herthei au declarat la scurt timp după incident că au luat această decizie pentru a trage un semnal de alarmă după ce în fotbalul mondial incidentele cu tentă rasite au fost tot mai des întâlnite în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Am părăsit terenul în minutul 68, din cauza multiplelor incidente rasiste îndreptate împotriva fotbaliștilor noștri. Există situații în care, chiar și pentru noi, fotbalul trece pe plan secund. Rasismul nu are loc în societatea noastră

Poate că această măsură pe care am luat-o va fi un semnal de alarmă pentru toți implicați în fotbal: jucători, cluburi, federație, fani. Să rezolvăm această problemă pentru totdeauna, a transmis clubul Hertha printr-un comunicat.

ADVERTISEMENT

Două cazuri în ultima săptămână

Episodul în care a fost implicată echipa U16 a clubului Hertha Berlin a fost al treilea caz de rasism din ultima săptămână. Week-end-ul trecut, în timpul derby-ului orașului Manchester, un fan al lui City a strigat sunete ce imitau o maimuță în momentul în care Fred, jucătorul lui United, se îndrepta spre colțul terenului pentru a executa un corner.

La mai puțin de 24 de ore după momentul incidentului, suporterul englez a fost arestat.

Al doilea caz din ultima săptămână a avut loc la Roma, în timpul meciului de Europa League cu Wolfsberger. În timpul primei reprize, suporterii „capitolinilor” au avut scandări rasiste la adresa lui Anderson Niangbo, mijlocașul de 20 de ani al clubului din Austria.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!