News

Scandal în Educație! Profesorii care fac meditații, obligaţi să aibă casă de marcat! „Oare n-ar trebui să vă concentrați pe adevăraţii evazionişti fiscali?”

Scandal în Educație după ce ANAF i-a obligat pe profesorii care fac meditații să aibă casă de marcat! Mai multe cadre didactice au acuzat dur decizia și l-au contrat serios pe președintele Iohannis
22.11.2021 | 14:28
Scandal in Educatie Profesorii care fac meditatii obligati sa aiba casa de marcat Oare nar trebui sa va concentrati pe adevaratii evazionisti fiscali
Scandal în Educație în urma deciziei luată de ANAF. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

„Fără liniște în învățământ” pare a fi noua deviză a celor care conduc întregul sistem. Astfel, profesorii o țin dintr-un scandal în altul și acuză în termeni duri autoritățile. În ultimul an de zile, profesorii au tras mai multe semnale de alarmă și au arătat că au fost transformați în paria societății.

Oamenii din spatele catedrelor spun că au fost trimiși să predea în urmă cu nici un an de zile, deși nu aveau schema completă de vaccinare. Apoi, guvernul le-a transmis că nici vorbă de creșteri salariale și le-a înghețat salariile.

ADVERTISEMENT

Scandal în învățământ!

Când toată lumea credea că apele s-au mai limpezit, Raed Arafat a aruncat în curtea profesorilor testele de salivă. FANATIK a scris AICI cum au primit cadrele didactice decizia și reacția liderilor de sindicat. „Noi testăm cunoștințe, nu muci, flegme și alte secreții!” a fost reacția care a făcut înconjurul mediului online.

În cele din urmă, autoritățile au ajuns la un numitor comun și au părut că o dau chiar la pace cu profesorii după ce s-a decis și o punte între weekend și ziua națională a României. A fost însă o liniște de scurtă durată.

ADVERTISEMENT

Mai ales că profesorii au primit o altă veste deloc plăcută. Astfel, persoanele care obțin venituri din activitatea de acordare de meditații au acum obligația de a se înregistra fiscal și de a declara veniturile realizate. Anunțul a fost postat chiar de ANAF pe site-ul oficial.

“Reamintim persoanelor fizice care realizează venituri din meditații că au obligația de a se înregistra fiscal și de a îndeplini obligațiile declarative și de plată, în condițiile legii. Veniturile din meditații se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, fiind reglementate de prevederile Codului fiscal (Titlul IV – Capitolul II).

ADVERTISEMENT

Persoanele care realizează venituri din meditații au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate în condițiile legii, funcție de situația fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declarației)”, a transmis ANAF.

Câți bani trebuie să plătească profesorii care dau meditații

Interesant este că ANAF pregătea de ceva vreme terenul. Inițial a fost derulat un proiect pilot la nivelul județului Prahova, pentru stimularea conformării voluntare a persoanelor fizice care obțin venituri supuse impozitării, inclusiv din meditații. Cum rezultatele au fost peste așteptări, instituția a decis să dezvolte totul la scară largă.

ADVERTISEMENT

Concret, profesorii vor fi nevoiți să dea statului cotă parte din meditațiile pe care le oferă. Astfel, dacă veniturile pe care le înregistrează pe parcursul unui an de zile depășesc 12 salarii minime brute, atunci sunt obligați să plătească nu doar cei 10% impozit, ci și contribuții sociale. Vorbim despre 25%, bani care vor merge la sistemul de pensii și alți 10% pentru sănătate.

Mai mult decât atât, ANAF-ul își rezervă dreptul de a verifica situația fiscală a profesorilor. Ceea ce înseamnă că la un eventual control, inspectorii ANAF pot decide să oprească impozitele aferente, dar vor percepe și dobânzi și penalități acolo unde se descoperă ilegalități.

Întreaga verificare a profesorului care oferă meditații constă practic într-o comparație între veniturile declarate de acesta și situația fiscală personală. Veniturile constatate în plus de organele fiscale și pentru care profesorul nu va putea să aducă justificări vor fi impozitate.

Acuze dure ale profesorilor

Cadrele didactice s-au arătat nemulțumite de întreaga situație și s-au întrebat dacă nu cumva ANAF trebuie să se concentreze pe adevăraţii evazionişti fiscali şi nu pe cei ale căror salarii nici măcar nu cresc conform legii.

„Asta mai trebuie! Și-au cumpărat laptop, tabletă grafică, consumă curent și net de acasă, etc. Ce bine o duc profesorii! Niște chiaburi”, a explicat Flori Voina, profesor la o școală din Sibiu. „Aș fi de acord cu asta dacă doar profesorii ar face meditații.

În România, părinții își meditează copiii la elevi de liceu pentru că au luat 10 la Evaluarea Națională, la studenti pentru că au luat la BAC notă mare, la ingineri pentru că le explică …chestii și înțeleg, la persoane care nu au nicio legătură cu școala. Poate ar fi bine să se gândească și la cei care au făcut o afacere din meditații”, a precizat Deaconu Carmen, o altă profesoară.

„Asta e iarăși o afacere. Vă dați seama că ar vinde careva câteva mii ori zeci de mii de case de marcat? Impozitele alea virtuale sunt nimic, doi tovarăși cu palate cu turnulețe evazionează, să zic așa, cât toți profesorii la un loc”, a transmis și Adrian Crețu.

Cum a ajuns Klaus Iohannis ținta supărărilor

Mai mulți profesori l-au acuzat în mod direct pe președintele Klaus Iohannis. Acesta a devenit ținta cadrelor didactice. Oamenii din învățământ spun că își vor lua case de marcat când va prezenta și șeful statului o situație a încasărilor din meditațiile pe care le-a dat pe când făcea parte din breasla lor.

„După ce primul evazionist al țării își va declara sumele câștigate din meditații, din care a cumpărat 6 case (!!!), voi fi prima care îmi iau casă de marcat, promit! Casă de marcat cel mult, pentru că sigur nu îmi voi permite 6 case din meditații.

Ah, ce ne mai place demagogia și ipocrizia! Veșnic pe spatele altora să se aplice legea, niciodată pe spatele alor noștri!!!”, a spus AnaMaria Groza, profesor din Cluj Napoca.

Cleopatra Tudose, cadru didactic din Botoșani a avut o solicitare asemănătoare. „Începeți de la primul om în stat! El nu a avut casă de marcat și totuși se laudă că a făcut cele 6 case din pregătiri! Deci, ce mai așteptați? Să curgă dosarele penale, începând cu cel mai inalt nivel!

După ce rezolvați problema celor 6 case, mai veniți și pe la amărâții ăștia de jos, care si-au cumpărat laptopuri singuri, care au plătit curentul electric dublu în orele online, care au învățat singuri cum să predea online”.

Ce spun părinții despre industria meditațiilor

La începutul anului, profesorii s-au considerat chiar cobai pentru vaccin. Mulți dintre ei nici n-au vrut să audă de o eventuală obligativitate a imunizării pentru a se putea reîntoarce la catedră. Nu a durat mult până când au venit replicile părinților.

Aceștia le-au bătut obrazul profesorilor pe care îi consideră vinovați principali pentru felul în care s-a desfășurat școala online.

„Să vă fie rușine. De un an de zile vă urmăresc și nu faceți altceva decât să vă plângeți. Că de ce nu sunt laptopuri, că de ce nu e internet, că cine vă plătește vouă curentul, când vin voucherele de vacanță, de ce nu sunt măriri de salariu, de ce ne îngheață salariul.

Ați ajuns din oameni mari care ajută la dezvoltarea frumoasă a altor oameni, deocamdată, mici, niște neica nimeni. Nimic nu vă convine, dar nici nu faceți ceva în plus. Dacă e vaccin, de ce e, dacă nu e, de ce nu e. Cam acesta este minunatul dascăl în România anului 2021”, a scris Tudorache Marian, tatăl unei eleve din clasa a șaptea.

Meditațiile, singurele care salvează învățătura

FANATIK a luat atunci legătura cu acesta și a descoperit în spatele rândurilor o supărare și mai mare. Bărbatul a transmis că a fost nevoit să scoată bani serioși din buzunar pentru meditațiile odraslei. S-a întâmplat lucrul acesta pentru că fiica lui, clasată printre primii elevi din școală la învățătură, nu reușea să înțeleagă nimic din stilul de predat online al profesorilor.

„O să mă înțelegeți exact de ce nu accept să spun școala, dar mai ales mă vor înțelege ceilalți părinți care trec la fel ca mine prin treaba asta. Pandemia asta de coronavirus a transformat școala într-o adevărată industrie. 

A fost mană cerească pentru ăia care nu prea se omorau cu cartea, pentru că profesorii au închis ochii și-au dat note la număr, numai să fie, dar haos total pentru ăia care vor să învețe. 

În scurt timp, profesorii și-au dat seama de oportunitate, au lăsat-o mai moale la așa zisa școală online și cine vrea să priceapă sau să învețe este invitat la meditații separate. De data aceasta nici măcar nu se mai deplasează la domiciliul clientului. Nici măcar efortul ăsta nu îl mai fac. 

Dumneavoastră înțelegeți de ce oamenii ăștia nu vor vaccinare și nimic altceva? Pentru că nimeni nu îi întreabă niciodată de sănătate. Salariul e salariu, merge de prin martie, voucher de vacanță, spor pentru îmbrăcăminte, nu știm de ce se mai acordă, dar el se acordă, spor de hrană și multe altele. 

Și meditațiile sunt meditații. Nu vă vaccinați pentru că nu sunt impozitate meditațiile. Și pentru că faceți averi în perioada asta din dorința copiilor care vor să învețe carte. Cine vrea carte, cine vrea să intre la un liceu bun, la o facultate bună este nevoit să facă meditații.

Acesta este adevărul unui sistem putred, un sistem pe care ne facem că nu-l vedem. Se fac meditații la orice. Ăia de la sport sunt singurii amărâți. În rest română, matematică, istorie, geografie, pentru orice ai nevoie se găsește un meditator. Pe care îl plătești. Că la școala online îți dă o fișă și aia e”, a transmis bărbatul.

ADVERTISEMENT
Tags: