News

Scandal în campania pentru Primăria Capitalei. Candidata care condamnă femicidul, apărătoarea unui fost membru AUR acuzat de misoginism: „Știu cine sunt”

Scandal în campania pentru Primăria Capitalei. E fierbere mare în mediul online între votanții USR și SENS. Ana Ciceală nu scapă de o decizie controversată din trecut.
24.11.2025 | 21:05
Scandal in campania pentru Primaria Capitalei Candidata care condamna femicidul aparatoarea unui fost membru AUR acuzat de misoginism Stiu cine sunt
O candidată la Primăria Capitalei, în mijlocul unui scandal izbucnit în mediul virtual. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Nicio campanie electorală fără scandal: cea pentru Primăria Capitalei (bucureștenii își aleg noul edil pe 7 decembrie) scoate la iveală bătălii nebănuite între susținătorii unor candidați care au fost, cândva, în aceeași tabără.

Scandal în campania pentru Primăria Capitalei. Ana Ciceală, decizie cu SENS în favoarea unui fost membru USR și AUR? Ce i se impută acum candidatei la alegerile din decembrie

Ana Ciceală, candidata susținută de formațiunea SENS la noul tur de scrutin electoral, cel pentru alegerea primarului general al Bucureștiului, este acuzată că și-a încălcat principiile pentru care azi se bate cu pumnul în piept cu privire la felul în care sunt tratate femeile în societate.

ADVERTISEMENT

Pe Facebook și Reddit, anumiți utilizatori au amintit de un episod mai vechi, considerat controversat, în care Ana Ciceală a sprijinit un politician de la USR (care apoi a migrat la AUR), propus drept candidat la primăria sectorului 4. Este vorba despre Antonio Andrușceac, politicianul care spusese în trecut că femeile sunt făcute pentru a fi mame și soții, nu pentru carieră.

Apărătoarea drepturilor femeilor a trecut cu vederea declarațiile misogine ale lui Andrușceac. Ciceală s-a opus retragerii sprijinului politic pentru politicianul conservator în 2020

În anul 2020, în preajma alegerilor locale, USR a fost zguduit de un scandal intern, în centrul atenției fiind Andrușceac, unul din membrii fondatori ai formațiunii politice. Atunci, tabăra pro-Dan Barna a încercat să forțeze retragerea lui Andrușceac, propus candidat la sectorul 4, cerând chiar excluderea sa pentru declarațiile controversate, ultra-conservatoare pe care le făcuse de-a lungul timpului în special pe rețelele de socializare. Barna a cerut chiar excluderea sa, însă 12 membri ai conducerii s-au opus, apărându-l pe Andrușceac, deși știau de declarațiile sale cu tente misogine. Printre ei se numărau, la acea vreme, Ana Ciceală (cea care azi luptă împotriva femicidului), Stelian Ion, Cristian Seidler și Mihai Goțiu.

ADVERTISEMENT

Acel episod controversat este aruncat acum în cârca Anei Ciceală în mediul virtual, iar susținătorii ei spun că este vorba despre o operațiune pusă la cale de tabăra candidatului USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, deoarece reprezentanta SENS ar cam mușca din voturile fostului ministru al transporturilor.

ADVERTISEMENT

Antonio Andrușceac intervine în forță și spune că se gândește să o voteze pe Ciceală la primărie

Pe Reddit se dau adevărate bătălii între fanii lui Ciceală și ai lui Drulă, iar pe Facebook a intervenit, în acest întreg balamuc, chiar cel de la care s-au luat taberele: Antonio Andrușceac. Într-un comentariu făcut la postarea unui jurnalist care a acuzat-o pe Ciceală că nu e tocmai credibilă din cauza episodului afirmațiilor scandaloase făcute de Andrușceac, peste care a trecut ușor cu vederea într-un moment în care în USR se dezbătea debarasarea de el, politicianul care trecuse la AUR a spus că Ciceală, dar și Diana Buzoianu (actualul ministru al mediului) știu foarte bine ce fel de om este. Andrușceac spune astăzi că în spatele operațiunii ar sta PSD, în timp ce fanii candidaților Drulă-Ciceală se acuză reciproc. Scandalul de atunci pornise de la niște atacuri pe care, atenție, Ana Morodan le-a făcut la adresa lui Andrușceac, după cum amintește astăzi fostul membru fondator al USR.

„Toți cei care nu au votat împotriva mea știu cine sunt”

„Toată lumea din USR știe cum a stat treaba cu sancționarea mea pentru ceea ce ai citat. Știau și că cea căreia îi răspunsesem mă ataca într-un mod incalificabil. Este vorba despre doamna Contesa Digitală sau așa ceva, cea prinsă beată și drogată la volan. Și eu și echipa pe care am condus-o am fost singura opoziție la PSD Sector 4. Am fost cel mai performant consilier local din mandatul meu, singurul care a făcut un proiect important după nenorocirea de la Colectiv. Atunci am scris și aprobat proiectul pentru modernizarea tuturor clădirilor destinate instituțiilor de învățământ din sector, în vederea acordului ISU, ca să nu mai avem copii sau tineri victime în incendii.

ADVERTISEMENT

Au urmat alte 23 de proiecte aprobate și bugetate. Am fost singurul care a votat împotriva preluării USR de către Cioloș, în condițiile lui, de aici pornind și campania împotriva mea și ulterior toți au văzut că am avut dreptate. Ana Ciceală și toți cei care nu au votat împotriva mea știu cine sunt și știu că cele mai bune colaboratoare ale mele, pe care nu le-am schimbat pe durata niciunui mandat, au fost colegele mele, printre care și Diana Buzoianu, a cărei activitate o admir. Acum știu și cu cine votez la PMB, așa de misogin ce sunt”, este comentariul făcut recent de Antonio Andrușceac, pomenit în așa-zisa campanie desfășurată în mediul online împotriva Anei Ciceală.

Ce a declarat, totuși, Andrușceac de i-au sărit useriștii în cap

Revenind la afirmațiile pe care le făcuse Andrușceac în urmă cu mai mulți ani: ce a spus atât de grav încât a împărțit USR în două? „Nu vă mai mințiți. Toate femeile sunt făcute să fie mame și soții. Frustrările nu se ascund în spatele – carierei -. Ce-i, de fapt, cariera? O aparență de importanță dată de un ecuson agățat de gât, un salariu destul de prost pentru multă umilință și renunțări? Prima casă sau mașină luate într-un milion de rate, doar ca să vadă Satu’ că fata s-a ajuns….nu păcălesc însă pe nimeni, tot neîmplinite rămân, fără familii, fără copii, auzind mereu -dar tu mamă, nu te mai măriți? Pentru că în înțelepciunea lor, mamele, bunicile, știu care este adevărata împlinire a femeii”, scria, în 2017, pe Facebook, fostul politician USR și AUR.

Fostul membru fondator USR, declarații ciudate și în scandalul unui deputat AUR acuzat că și-a bătut nevasta

Dar susținătorul de azi al Anei Ciceală (pe persoană fizică) nu s-a oprit doar la afirmațiile pentru care a fost scos pe ușa din dos din USR. În 2023, când la AUR a izbucnit un scandal din cauza unui deputat care și-ar fi bătut nevasta, Andrușceac avea să facă alte declarații revoltătoare. În apărarea lui Dumitru Focșa, parlamentarul acuzat de violență domestică, teologul care a făcut parte din AUR a spus că femeile se mai bat și singure din când în când: „Sunt niște probleme acolo pe care n-aș vrea să le aduc în atenția oamenilor. E foarte ușor să îl punem la stâlpul infamiei fără să cunoaștem toate dedesubturile.

El a intrat în comisia de etică a partidului, am făcut niște investigații, iar lucrurile nu stau chiar așa cum au fost prezentate. Femeia n-a fost lovită. A fost, într-adevăr, o altercație, în care unul împingea de ușă, celălalt ținea ușa și, din cauză că a fugit covorul, a fost lovită cu ușa peste nas”.

Susținătorii USR și SENS, război virtual pe Reddit

Pe platforma Reddit, fanii USR și SENS duc adevărate războaie virtuale, în numele celor doi candidați, Drulă și Ciceală. „S-a dat ordin pe unitate, serios. Vă ține Moșteanu în garnizoană mai rău decât la MApN; Orice vei posta despre Ana Ciceală în momentul de față sau orice se va descoperi o să fie perceput ca propagandă împotriva ei. Când un om devine din ce în ce mai vizibil, atunci se află c… despre ei, vezi cazul Anastasiu. Nu e o conspirație; S-a dat ordin de la Drulă?”, sunt câteva dintre reacțiile pasionaților de politică.

FANATIK a contactat-o pe Ana Ciceală pentru a lămuri episodul Antonio Andrușceac, care ar putea atârna ca o piatră de moară de campania ei și de visul de a ajunge pe scaunul de primar. Până în acest moment, candidata SENS nu a răspuns solicitării noastre.