News

Scandal în coaliție pe tema comasării alegerilor. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu se contrazic în public

Scandal în coaliție pe tema comasării alegerilor. În ultimele ore, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu s-au contrazis în public pe acest subiect.
07.04.2023 | 07:24
Scandal in coalitie pe tema comasarii alegerilor Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu se contrazic in public
Scandal în coaliție pe tema comasării alegerilor. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, declarații contradictorii. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
ADVERTISEMENT

Un nou scandal în coaliție, de această dată pe tema comasării alegerilor. Dacă Nicolae Ciucă și PNL susțin varianta, colegii de coaliție de la PSD se opun vehement. Marcel Ciolacu a făcut declarații clare în acest sens.

Scandal în coaliție pe tema comasării alegerilor. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, declarații contradictorii

Joi, într-o conferință de presă susținută după Biroul Permanent Național (BPN), premierul a anunțat că specialiștii partidului analizează elementele de legalitate privind reducerea numărului de alegeri din 2024.

ADVERTISEMENT

Nicolae Ciucă a motivat acest scenariu. El a declarat că sondajele partidului arată că, într-o proporţie majoritară, cetăţenii îşi doresc comasarea alegerilor de anul viitor.

”Este o propunere pe care am discutat-o în şedinţa de astăzi (n.r. joi). Am decis ca la nivelul specialiştilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de măsură. Dacă ne uităm la anul viitor, vom vedea că există patru runde de alegeri.

ADVERTISEMENT

Din experienţa a ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor, cu tot ceea ce înseamnă campania electorală şi alegerile propriu-zise, putem să desluşim cât se poate de simplu că, practic, activitatea concretă guvernamentală, administrativă şi locală şi centrală va fi ocupată cu desfăşurarea acestui număr foarte mare de alegeri.

Dacă va exista posibilitatea, subliniez încă o dată, legală, ca aceste alegeri, numărul acestor alegeri să fie redus, vom veni cu o propunere, o vom discuta inclusiv în coaliţie şi sperăm să găsim o soluţie. Dacă nu se va găsi o soluţie, vom derula patru runde de alegeri“, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu, ferm împotriva comasării alegerilor din 2024

La scurt timp după declarațiile liberalilor, dinspre PSD a venit o replică dură. Marcel Ciolacu a declarat că problema comasării alegerilor din 2024 nu se află pe agenda de priorităţi a românilor.

Eu am o problemă cu tot…, astăzi (n.r. joi) este Ziua Internaţională a Sportului, mi-aş fi dorit mult ca marii sportivi ai României să dezbată acest lucru şi noi politicienii să vorbim de o eventuală reformă a sportului. S-a discutat despre eventualitatea comasării alegerilor. Nu cred sincer că în acest moment pe agenda de lucru sau de priorităţi ale românilor este comasarea alegerilor“, a declarat preşedintele PSD.

ADVERTISEMENT

Liderul social-democrat a mai punctat că altele sunt problemele reale ale românilor. Ciolacu spune că nu este momentul ca dezbaterea publică să fie acaparată de discuţii referitoare la comasarea unor alegeri.

”Am terminat un scenariu, cel de anticipate, acum intrăm în scenariu de comasare. Cred că mai important este ce se întâmplă în spatele meu, Autostrada Moldovei, şi cred că este cel mai important în primul rând să găsim soluţii pentru preţurile la produsele alimentare.

Şi la un moment dat, cum este normal, politic vom lua decizii şi în ceea ce priveşte comasarea alegerilor. În primul rând cred că trebuie să respectăm legea“, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT