Sport

Scandal în direct la TV între Daniel Stanciu și Vali Moraru: „Ce jucători avem?” / „Mai lasă-ne tu cu Federația!”

Moderatorul Vali Moraru și Daniel Stanciu s-au certat în direct la TV din cauza subiectului abordat despre conducerea Federației Române de Fotbal.
16.06.2022 | 23:03
Scandal in direct la TV intre Daniel Stanciu si Vali Moraru Ce jucatori avem  Mai lasane tu cu Federatia
Ceartă în direct la TV între Daniel Stanciu și Vali Moraru. Sursă foto: fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Disputa aprinsă a ținut o bună parte din emisiunea „DigiSport Special”, moderatorul fiind de părere că Răzvan Burleanu trebuie să plătească pentru eșecurile echipei naționale, în timp ce invitatul său considera că este o vină colectivă pentru situația în care a ajuns fotbalul românescu.

Ceartă în direct la TV între Daniel Stanciu și Vali Moraru

Vali Moraru și Daniel Stanciu s-au certat în direct la TV din cauza Federației Române de Fotbal, moderatorul fiind de părere că Răzvan Burleanu trebuie să demisioneze de la șefia FRF, în timp ce fostul manager al mai multor cluburi din Liga 1, considera că vina este de fapt un întreg a tuturor lucrurilor care nu se fac corect în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Daniel Stanciu – E un întreg ce s-a întâmplat acum la națională.

Vali Moraru – Cum să fie? Omule, tu nu ai venit acum opt ani și ai zis că o să ne calificăm? Acum spui că aceste cluburi sunt sărace și proaste?

Daniel Stanciu – Nu, nu! Eu spun că e un întreg!

Vali Moraru – Condus de Federație întregul ăsta, nu-i condus de mine.

Daniel Stanciu – Păi, stai puțin, Federația nu poate decide la un club!

Vali Moraru – Cum nu poate? Uite că poate. Am văzut că poate să decidă că trebuie să bagi jucători sub 21 de ani, poate să decidă la licențiere să nu ajungă în faliment și să-și plătească jucătorii, poate să decidă foarte multe lucruri.

ADVERTISEMENT

Daniel Stanciu – Și au venit cu lucrurile astea!

Vali Moraru – Poate să decidă niște lucruri și tu îmi spui că nu poate să decidă la cluburi.

Daniel Stanciu – Am zis că nu poți să forțezi un club să facă strategii. A spus Marcel Răducanu aseară că avem 352 de centre regionale, o strategie, un teren de antrenament.

ADVERTISEMENT

Vali Moraru – Și cine le-a făcut?

Daniel Stanciu – Federația le-a făcut, dar, Vali, uită-te în urcă cu 10 ani, noi nu aveam terenuri, nu aveam stadioane, nu aveam nimic. Când se construiește un stadion ai nevoie de avizul Federației.

Vali Moraru – Lasă-mă cu avizul Federației! Și-a dat avizul Federația și avem stadion la Târgu Jiu, ăsta e marele merit al FRF-ului.

ADVERTISEMENT

Daniel Stanciu – A decis CNI-ul.

Vali Moraru – Păi și despre ce vorbim? Atunci lasă-ne cu Federația și meritul ei că avem stadioane acolo. Aveam acum 20 de ani stadioane, aveam acum 30 de ani stadioane?

„Să-l așteptăm până când pe Burleanu? Îmbătrânim, Daniele!”

Daniel Stanciu – A intrat Marcel Răducanu la tine în emisiune și a spus exact ce ne lipsește nouă. De-asta spun că e un întreg.

Vali Moraru – E un întreg condus de Federație. Tu dai linia, tu dai strategia, tu arăți înspre ce merg lucrurile.

Daniel Stanciu – Eu cred că nu s-a făcut o analiză clară, ce probleme avem la cluburi? Ce jucători avem? Ce jucători am transferat?

Vali Moraru – Cine să facă analiza, noi la televiziune? Cine să facă planul ăsta prin care să ajungem și noi odată la echipa asta națională.

Daniel Stanciu – Noi toți!

Vali Moraru – Din ce spui acum îmi arăți că Federația nu e de vină!

Daniel Stanciu – Nu e așa, îți jur, fac parte din fenomenul ăsta, că nu știu pe cine să ascult. Antrenorul e de vină?

Vali Moraru – Stai, mă puțin, că nu e doar unul de vină!

Daniel Stanciu – Ce se întâmplă?

Vali Moraru – Cineva conduce fotbalul ăsta și noi ne uităm la echipa mare a naționalei de fotbal, iar aia când e în picaj, tu ca președinte al Federației nu ai absolut nicio vină și ne povestești că rămâi în istorie 100 de ani, nu vezi că sunt de pe altă planetă?

S-a trezit Burleanu să ne spună că echipa națională e jos! Păi, de câți ani e la FRF, îmbătrânim, Daniele, îmbătrânim! Ne spune că va intra în istorie pentru 100 de ani, tu îți dai seama ce megalomanie are în cap?

Finalul a fost „dezamorsat” de intervenția lui Radu Paraschivescu, care a intervenit înainte de pauză comercială.

Radu Paraschivescu – Poate voi, că eu nu cred că voi mai fi pe-atunci!

Vali Moraru – Publicitate!

Radu Paraschivescu – Se anunța a fi o emisiune pașnică!

Vali Moraru – E o emisiune pașnică în continuare. A fost o confruntare de idei, pe un ton mai ridicat, e adevărat!

Radu Paraschivescu – Mă sperie puțin!

Daniel Stanciu – Dar e așa de ceva vreme, cred că de când a început să piardă echipa națională.

ADVERTISEMENT
Tags: