Sport

Scandal în familia fotbalistului din Generația de Aur prins cu amanta: „15 ani a trăit o viață dublă! Rușine!”

Acuze dure în scandalul amoros în care este prins unul dintre fotbaliștii care au apărat culorile României la Cupa Mondială din 1994, care a fost pus la zid de soție
01.05.2026 | 06:50
Scandal in familia fotbalistului din Generatia de Aur prins cu amanta 15 ani a trait o viata dubla Rusine
Florin Prunea a jucat pentru România la Cupa Mondială din 1994 FOTO facebook
ADVERTISEMENT

Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale și un important component al Generației de Aur, este în mijlocul unui scandal amoros, la vârsta de 58 de ani. Prunea și-a părăsit soția, Lidia, asumându-și relația cu Lăcrămioara, o femeie din Iași, alături de care trăia de mai mulți ani.

Soția lui Prunea o face praf pe amanta fostului internațional

Prunea și Lăcrămioara au fost la podcastul lui Damian Drăghici, unde au vorbit despre relația lor și au părut mai fericiți ca niciodată. Actuala iubită a lui Prunea a dezvăluit că marele ei regret este că nu a putut să facă un copil cu fostul portar al naționalei.

ADVERTISEMENT

Mărturisirea ei a generat o reacție virulentă a Lidiei, care i-a acuzat în termeni duri pe cei doi.„Singura reacție pe care pot să o am este că e rușinea lor, nu a mea. Ea a stat la pândă și a urmărit să facă un copil cu el. Numai că, ce să vedeți, vârsta de multe ori nu ne mai ajută în astfel de situații. Așa-zisa doamnă, că doamnă nu o să fie niciodată, nu mai e nici ea vreo tinerică de 30 de anișori, ca să zici că poate să facă. E trecută și ea de 50 de ani, din câte știu eu”, a spus femeia care încă îi este soție lui Prunea în acte, potrivit cancan.ro.

Fostul portar e acuzat de viață dublă timp de 15 ani

Apoi Lidia l-a mitraliat pe Hanțu. „Să le fie rușine, în mod special lui, că nu este un bărbat divorțat, nu este un bărbat liber. Da, ok, cu ce ne-a ajutat sau cu ce a ajutat o Românie întreagă că el este de 15 ani cu ea și abia acum un an de zile și-a asumat? Cu ce te lauzi? Că ai jucat la două capete? Că ai avut o viață dublă sau ce? Adică… Da, ok, minunat, ți-ai asumat tu că de 15 ani ai trăit o viață dublă. Adică, pe lângă soție, tu mai aveai încă o concubină, ca să nu vorbesc în alt mod. Oamenii care sunt corecți și știu ce vor de la viață vor înțelege exact că Florin n-a jucat frumos, că a jucat murdar, că a trăit o viață dublă și atât”, a mai afirmat Lidia Prunea.

ADVERTISEMENT

Jumătate din Generația de Aur e divorțată

Florin Prunea (58 ani/41 selecții la națională) este ultimul dintr-o listă mai lungă de foști mari internaționali, din Generația de Aur, care au divorțat sau sunt separați de soții. Pe aceasta se mai regăsesc Hagi, Balint, Dan Petrescu, Selymes, Dorinel Munteanu, Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Stelea, Belodedici, Craioveanu.

ADVERTISEMENT

Majoritatea despărțirilor au fost însă decente și lipsite de acuzații publice, precum este cea din cazul lui Prunea. Fostul portar are o fată, care i-a dăruit și doi nepoți.

ADVERTISEMENT