Scandal în naţionala Angliei! James Maddison s-a dat lovit, dar a fost fotografiat la masa de poker! Foto

Razvan Nicolae   
în Fotbal international
13/10/2019, 11:06
Scandal în naţionala Angliei! James Maddison s-a dat lovit, dar a fost fotografiat la masa de poker! Foto
Scandal în naţionala Angliei! James Maddison s-a dat lovit, dar a fost fotografiat la masa de poker

Naţionala Angliei a fost învinsă de Cehia, scor 1-2, în Grupa A din preliminariile EURO 2020, însă nu rezultatul a adus un val de indignare în Insulă. James Maddison, unul dintre cei mai în formă jucători de la Leicester City, a părăsit lotul lui Gareth Southgate înainte de deplasarea de la Praga, motivând că este bolnav, dar a fost surprins în cazinou.

James Maddison a spus pas naţionalei Angliei şi a mers la poker

Înainte de deplasarea în Cehia, James Maddison a anunţat că nu poate să joace pentru naţionala Angliei, susţinând că are probleme medicale. Mijlocaşul central de 22 de ani a fost lăsat acasă, însă a fost fotografiat în timp ce se afla la o masă de poker într-un cazinou din Marea Britanie. Imaginea i-a scandalizat pe fanii selecţionatei Albionului, care au cerut ca fotbalistul să nu mai fie chemat la lot.

Imediat după apariţia fotografiei în The Sun, Federaţia Engleză de Fotbal a susţinut că decizia ca James Maddison să fie lăsat în Anglia a venit din partea staff-ului tehnic al naţionalei, dar oficialii nu au comentat în niciun fel imaginea. Jurnaliştii englezi au criticat decizia mijlocaşului de la Leicester City, în condiţiile în care acesta a mers în cazinou când colegii lui erau învinşi în Cehia.

Scandal în naţionala Angliei! James Maddison s-a dat lovit, dar a fost fotografiat la masa de poker
Scandal în naţionala Angliei! James Maddison s-a dat lovit, dar a fost fotografiat la masa de poker

Ce spunea în momentul când a fost convocat în premieră. În vară s-a duelat cu România la EURO U21

James Maddison putea să bifeze debutul la naţionala Angliei, fiind chemat în premieră de Gareth Southgate pentru meciurile cu Cehia şi Bulgaria. “Nu este uşor să prinzi o selecţie la naţionala Angliei. Este o onoare pentru mine să fiu în lot, mai ales că au lăsate acasă nume mari. Abia aştept să bifez primele minute. Mereu mi-am dorit să joc pentru Anglia”, spunea James Maddison după ce a primit prima convocare la naţională.

În vară, James Maddison a făcut parte din lotul naţionalei U21 a Angliei pentru Campionatul European de tineret. Mijlocaşul lui Leicester City a fost titular în cele trei meciuri din grupă şi s-a duelat cu România în etapa a 2-a, când selecţionata lui Mirel Rădoi s-a impus, scor 2-4.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles