News

Scandal în stația de metrou Basarab. Au atacat cu spray lacrimogen agenții de pază, după ce au încercat să treacă fără cartelă

Doi bărbați au încercat să facă accesul prin turnicheți folosind o singură cartelă, la metroul Basarab. Când au intervenit agenții de pază, unul din ei a folosit spray lacrimogen.
09.07.2024 | 19:10
Scandal in statia de metrou Basarab Au atacat cu spray lacrimogen agentii de paza dupa ce au incercat sa treaca fara cartela
Un scandal a avut loc la metroul Basarab, după ce doi bărbați au încercat să intre ilegal. Sursă foto: Metrorex
ADVERTISEMENT

Doi bărbați au iscat un scandal, marți, la prânz, după ce au încercat să intre la metrou folosind o singură cartelă, la stația Basarab.  După ce agenții de pază au sesizat ce încercau să facă, unul din bărbați a folosit spray lacrimogen.

Între cei doi bărbați și pază s-a iscat un conflict fizic

În data de 9 iulie 2024, la staţia de metrou Basarab din Sectorul 1 al Bucureştiului, a avut loc un incident, care a necesitat intervenţia poliţiei. Potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Capitalei, în jurul orei 14:20, agenţii de pază au observat doi bărbaţi care au pătruns în incinta staţiei fără să aibă fiecare câte o cartelă de acces, folosind în schimb doar una singură.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, 9 iulie 2024, în jurul orei 14:20, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, a fost sesizată cu privire la faptul că, în staţia de metrou Basarab, din Sectorul 1, mai multe persoane s-ar agresa fizic. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au constat că cele sesizate se confirmă”, a informat Poliţia Capitalei.

În momentul în care au fost abordaţi de agenţii de securitate, între cei doi bărbaţi şi personalul de pază s-a iscat un conflict fizic. Situaţia a escaladat când unul dintre cei doi bărbaţi, în vârstă de 60 de ani, a folosit un spray lacrimogen asupra agenţilor de pază. Acest incident a dus la alertarea autorităţilor, iar Poliţia Capitalei a intervenit prompt pentru a calma situaţia şi a gestiona persoanele implicate.

ADVERTISEMENT

”Astfel, au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 22, respectiv 60 de ani, care au fost conduşi la sediul subunităţii. Precizăm faptul că în timpul evenimentului bărbatul în vârstă de 60 de ani ar fi folosit un spray iritant-lacrimogen, care a fost ridicat de poliţişti”, a mai adăugat Poliția Capitalei.

După ce au fost identificaţi, cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru investigaţii suplimentare. Spray-ul lacrimogen folosit a fost confiscat de către poliţişti pentru probe şi investigaţii ulterioare. Poliţia continuă să cerceteze evenimentul pentru a stabili cauzele exacte ale conflictului şi circumstanţele în care s-a produs incidentul.

ADVERTISEMENT

Această intervenţie a avut loc sub coordonarea Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, iar poliţia metroului a fost desemnată să continue investigaţiile pentru a clarifica întregul context al incidentului.

În ce condiţii poate fi sancţionată o persoană pentru folosirea unui spray lacrimogen

Spray-ul lacrimogen este un dispozitiv de autoapărare folosit frecvent de forțele de politie pentru a controla mulțimile sau a imobiliza persoane agresive. Sunt cunoscute și în rândul civililor, utile în special persoanelor care nu se pot proteja folosind forța fizică.

ADVERTISEMENT

Este interzis să ai la tine un spray lacrimogen, considerat obiect periculos, în mijloacele de transport în comun. Pedeapsa presupune amenda sau inchisoare de la 3 luni la 1 an.

 

 

ADVERTISEMENT